Ateneul National din Iasi deschide stagiunea 2023 – 2024 cu un concert extraordinar „Violoncellissimo –clasic la puterea a III-a”

0
116

Ateneul Național din Iași anunță  deschiderea stagiunii 2023-2024. Evenimentul care va marca începutul noii stagiunii este un concert extraordinar susținut de maestrul Marin Cazacu alături de ansamblul Violoncellissimo.

Concertul care se va desfășura pe 13 octombrie de la ora 19.00 la Sala Unirii – Cinema Victoria, face parte din Turneul Național Violoncellissimo – clasic la puterea a treia 2023.

Violoncellissimo este unul dintre cele mai cunoscute ansambluri camerale românești din ultimii 20 de ani și s-a format la inițiativa renumitului violoncelist Marin Cazacu, care, alături de actuali și foști studenți ai săi, a deschis, astfel, un nou drum în promovarea muzicii și tinerilor talentați din România.

Pentru mine este mereu o mare bucurie să fiu alături de acești tineri talentați. Învățăm unii de la alții, repetăm mult, râdem mult și, precum vedeți, anul acesta călătorim mult. Va fi o toamnă plină și, desigur, nu putem decât să ne bucurăm că ducem muzica în aproape toată țara, dar și în Moldova și Spania”, spune violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu, liderul ansamblului şi Directorul General al Filarmonicii George Enescu.

De-a lungul timpului, Violoncellissimo a susținut concerte în cadrul unor importante evenimente culturale din România și străinătate: la Marea Sală UNESCO Paris – aniversare 65 ani România la UNESCO, octombrie 2021; la Expo 2020 Dubai, decembrie 2021; cu ocazia aniversării a 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, la Bruxelles; la Gala Premiilor UNITER, la Washington, Luxemburg, Istanbul, la Seara de Gală dedicată aniversării a 30 de ani de apartenență a României la Francofonie etc.

Suntem onorați de prezența maestrului Marin Cazacu alături de ansamblul Violoncelissimo în deschiderea stagiunii Ateneului ieșean. Proiectul inițiat din dorința de a apropia mai mult ascultătorii de muzică, indiferent de gen este unul cu totul special, succesul concertelor din țară și din străinătate fiind mărturie a modului în care membrii ansamblului au ales să reprezinte prin instrument dragostea pentru muzică. Programul concertului este dedicat tuturor iubitorilor de muzică, este un program variat ce cuprinde pasaje de  muzică clasică, muzică de film, sau balade rock”, a declarat Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Național din Iași.

Programul complet al concertului:

  1. Fr. Haendel – Passacaglia

Tomaso Albinoni (arr. Thomas Mifune) – Adagio

Serghei Prokofiev (arr. Mladen Spasinovici) – Dance of the Knights din baletul Romeo și Julieta

Hector Villa Lobos – Preludiu din Bachianas Brasileiras nr. 1

Astor Piazzolla (arr. Marin Cazacu) – Oblivion și Libertango

Wilhelm Kaiser-Lindemann – Mambo for six

Jacques Offenbach (arr. Wolfgang Birtel) – Can Can din opereta Orfeu în infern

Dimitri Sostakovici (arr. Marin Cazacu) – Vals

Radu Sinaci – Omagiu lui Ciprian Porumbescu

Ramin Djawadi (arr. Dan Variu) – Games of Thrones

Radu Sinaci – Tribute to Mozart

Freddy Mercury (arr. Ionut Teodorescu si Andrei Tudor) – Bohemian Rhapsody

Camille Saint Saens / Radu Sinaci – Bacchanale

The Final Countdown (arr. Sabin Păutza)

Biletele le puteți achiziționa online: https://www.ateneuiasi.ro/class/violoncellissimo/ sau direct de la Casieria Ateneului Național din Iași.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here