Ateneul Naţional din Iaşi, regal cultural în săptămâna Regalităţii

0
74

În perioada 1 – 7 aprilie, Ateneul Naţional sărbătoreşte săptămâna Regalității și, astfel, marți, 2 aprilie 2019, ora 19.00, invită ieșenii la spectacolul de teatru „Regina Maria. Regina tuturor românilor”, un eveniment marca Liana Ceterchi, ce va avea loc în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”.
Joi, 4 aprilie 2019, ora 18.00, în Foaierul instituției, va avea loc lansarea Cărții „Carol al II-lea. Un rege, un cult, o camarilă”, în prezența autorului prof. dr. Daniel Dieaconu.
Tot joi, 4 aprilie, Ateneul va primi vizita trupei de la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu, care va încânta publicul ieșean cu două spectacole de teatru, unul pentru copii intitulat „Povestea Prințesei Thea” și al doilea pentru adulți, cu titlul „Amor cu repetiție”, regia Mihai Panaitescu! Ambele spectacole vor avea loc în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului Național din Iași.
Duminică 7 aprilie, ora 19.00, Ateneul Naţional invită publicul ieșean la un concert aniversar Grigore Leșe – 65 de an, ce va fi susținut împreună cu Ansamblul vocal-instrumental FLORALIA, Dirijor Irina Zamfira Dănilă.
Sâmbătă, 13 aprilie, ora 19:00, la Ateneul Național din Iași va avea loc recitalul extraordinar de vioară Alexandru Tomescu & Stradivarius!
Duminică, 14 aprilie, ora 16.00, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, va avea loc un concert inedit de muzică, a stilului khoomei (arta tuvana a cantatului din gat) din Republica Tuva, Siberia, susținut de Nikolay Oorzhak, Elena Kokorina și Amir Orjak.
Cântatul din gât practicat în Tuva, Khoomei, Hooliin Chor este o variantă specială de cântări practicate de locuitorii din Mongolia, Mongolia Interioară, Tuva și Siberia. În 2009, a fost înscris pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO, sub numele de Artă Mongolă a Cântatului (Mongolian art of singing), KHOOMEI.
Ateneul Naţional încheie luna cu o nouă premieră de teatru „O scrisoare pierdută”, un spectacol semnat de către regizorul Ovidiu Lazăr.
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here