Atmosfera vremurilor de demult te așteaptă, weekendul acesta, la Palas

0
56

Weekendul acesta va avea loc primul Târg de Artă și Antichități al anului 2022, la Palas. Obiectele păstrate cu grijă timp de zeci de ani te așteaptă în Atrium pentru a le descoperi povestea și pentru a le oferi o nouă viață.
Finalul de lună la Palas înseamnă o nouă „călătorie în timp” pentru a afla poveștile comorilor atent păstrate de către colecționari și artizani. De pe 28 până pe 30 ianuarie 2022, vino în Atriumul Palas pentru a descoperi obiectele încărcate de istorie! Aici vei găsi piese de colecție și decorațiuni ușor de asortat, care, datorită frumuseții lor atemporale, îi vor oferi casei tale un aer elegant și misterios. În cazul în care ești și tu la rândul tău colecționar, ai la dispoziție articole ce îți vor întregi colecția, de la timbre, monede și bancnote, până la mașini de jucărie vintage, care cu siguranță îți vor trezi amintiri.
Dacă te afli în căutarea unor accesorii speciale, aici vei găsi bijuterii cu dichis, ce au acompaniat zeci de persoane de-a lungul timpului, în călătoriile lor. Ceasurile de colecție cu siguranță îți vor atrage atenția prin eleganța și unicitatea lor, reprezentând în același timp, cadoul perfect pentru cineva drag. De asemenea, printre toate acestea, vei găsi și articole de mobilier, porțelanuri, argintărie, statuete și multe alte obiecte.
Lasă nostalgia trecutului să te învăluie, weekendul acesta, la Palas!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

52 − 50 =