Au început înscrierile pentru Târgul de Toamnă din cadrul Sărbătorilor Iaşului 2016

0
43

Primăria Municipiului Iași a finalizat programul de înscrieri pentru Târgul de Toamnă din cadrul celei de-a XXV-a ediție a Sărbătorilor Iașului – 2016. Astfel, în data de 26 septembrie, în intervalul orar 9.00 – 12.00 și 12.30 – 15.00, comercianții de profil se vor putea înscrie pentru Sărbătoarea Vinului, pentru amplasamentul din parcarea de la Hala Centrală, locație unde vor fi comercializate produse ale unor podgorii consacrate (Jidvei, Cotnari, Grama si Bucium), alături de produse alimentare.

În data de 27 septembrie, în același interval orar, se vor putea înscrie producătorii de confecții din piele și blană, precum și producătorii de căciuli. Aceștia vor avea ca amplasament esplanada Costache Negri, parcarea de la Hala Centrală.

În data de 29 septembrie, în același interval orar, se vor face înscrieri pentru comercianții cu produse de artizanat, pentru amplasamentul Piața Unirii – pietonal Lăpușeanu. Vor fi acceptați doar producătorii care comercializează produse de artizanat autentic.

În data de 30 septembrie vor avea loc înscrierile pentru participanții care vor comercializa produsele alimentare, aferente Parcului de Distracții din zona Ștrandului Municipal (cartierul Cicoarei).

În perioada 5 – 7 octombrie, funcție de numărul producătorilor înscriși, angajații municipalității vor efectua verificarea amplasamentelor pe teren, urmând ca în data de 10 octombrie, de la ora 10.00, spațiile să fie preluat de către comercianți și producători.
Aceștia vor avea ca dată limită ziua de 17 octombrie, atunci când aceștia vor fi obligați să elibereze spațiile închiriate.

De menționat că se vor lua în considerare, în limita spaţiilor disponibile, cererile depuse în perioada 1 ianuarie – 9 septembrie 2016. Taxa de participare este de 27 lei/mp/zi, exceptând zona Parcului de Distracții, unde participanții vor achita 4 lei/mp/zi.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

86 − 77 =