Autorul „Versetelor satanice”, în lecturile obligatorii ale Colegiului Naţional. „Suplimentul de cultură” – spiritism cu Harry Potter

0
71

Colegul Naţional „Mihail Sadoveanu” din Iaşi este racordat de un an încoace la cu totul alte valori spirituale şi pedagogice, decât cele clasice, acceptate printr-o programă şcolară şi o dogmă creştină, morală. Chiar dacă după 89 încoace, „perimaţilor” Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Gala Galaction sau chiar Eminescu, le-au luat locul scriitori moderni care au plătit nu numai cu cuvinte, onoarea de a putea intra în cuprinsul unei posterităţi zbuciumate şi în minţile chinuite ale noilor generaţii de învăţăcei, unii pedagogi „de şcoală nouă” accelerează în mod grav şi iremediabil condamnarea clasicilor la uitare. De pildă, în clasa a V-a, lecturile obligatorii impuse de una dintre tinerele profesoare de limbă română încep cu Harry Potter, cu întreaga şi populara sa serie de romane fantastice şi cât e poate de ..opţionale, gratuite şi suplimentare. Pentru a nu-i lăsa pe elevi să îşi „contamineze” minţile cu vreo lectură folositoare, acelaşi cadru didactic al acestui prestigios colegiu ieşean,  îi obligă pe elevii claselor a VI-a să-l citească pe sciitorul turc, Salman Rushdie, autorul Versetelor Satanice (The Satanic Verses), scriere care, în anul 2007 a avut darul de a-şi ridica împotrivă întreaga Patriarhie Română, care s-a declarat împotriva tipăririi şi publicării în limba română, opinând că aceasta lezează valorile spirituale şi simbolurile religioase. De-a lungul timpului, cei care s-au ocupat de traducerea şi adaptarea acestui scriitor au avut de suferit. La Iaşi, edituri precum Polirom, fac bani frumoşi din vâzarea cărţilor acestui scriitor, mai ales când o parte din cărţile lui se constituie ca şi lecturi obligatorii şi nu trebuie să lipsească din ghiozdanul niciunui elev de la Colegiul Naţional, care o are ca profesoară de limba română pe Nicoleta Munteanu, “doctor în filologie dn 2008 şi profesor titular la acest colegiu”, dar şi …moderator frecvent al lansărilor de carte de a Editura Polirom.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

57 − = 55