Bălan sau Tincu? Duminică, bârnovenii au de făcut alegerea care le va schimba viața în următorii 4 ani

0
230

Duminică, bârnovenii sunt chemați la vot pentru a produce schimbarea atât de așteptată și necesară în viața comunei aflată de 8 ani în derivă, subdezvoltare și corupție marca Mihai Bălan, actualul primar.

Alternativa la stagnarea care a cuprins o comunitate cu enorm potențial cum este Bârnova o reprezintă tânărul inginer George Tincu, un candidat care a strâns în jurul său o echipă competentă, elaborând un program de administrație bine structurat și aplicat pe nevoile cetățeanului.

Familist, tată a doi copii, Tincu este un antreprenor de succes, a cărui viață este definită de seriozitate, bună credință și lucrul bine făcut.

Fie că vorbim de construcția unei case, a unei școli, a unui drum sau o rețea de utilități, mulțumirea și împlinirea vin știind că am fost util societății și semenilor mei. Am învățat că trebuie să fii util comunității din care faci parte, am învățat că societatea are și oameni vulnerabili, și că nu trebuie să lași pe nimeni în urmă”, spune George Tincu.

Apropiat de oameni, cu un mesaj limpede și concret, Tincu mizează foarte mult pe atragerea fondurilor europene și guvernamentale în demersul său și al echipei pe care o are alături în demersul de a dezvolta o infrastructură pe măsura necesităților locale.

Am propus împreună cu echipa mea de consilieri un plan de administrație bazat pe proiecte și investiții, lucruri cu ajutorul cărora să facem viața mai ordonată și mai facilă în comuna noastră. Am să încep cu copiii, cărora le trebuiesc creșe, grădinițe, școli modern și sigure, parcuri, terenuri de sport și spații verzi. Nouă, tuturor, ne trebuiesc străzi modernizate, trotuare, iluminat public și zone de recreere”, arată George Tincu.

De partea cealaltă, actualul primar Mihai Balan folosește vechea și păguboasa rețetă a câștigării simpatiei din partea oamenilor aflați în dificultate, promițându-le ajutoare și beneficii sociale. Nici o viziune, nici un plan serios, în schimb cu un trecut marcat de ineficiență administrativă, indolență, plus implicări în afaceri cu iz penal.

George Tincu, prima opțiune a bârnovenilor la votul din 9 iunie

Zarurile par a fi aruncate la Bârnova.

Conform celor mai noi sondaje, George Tincu pare să aiba un avans de câteva procente peste actualul primar, fiind susținut  intens de populația tânără a comunei

În competiție este și candidata USR Ema Stratulat, dar creditată cu șanse mici, întrucât bârnovenii dornici de schimbare știu că votul este dintr-un singur tur și astfel votează candidatul cu cele mai mari șanse, respectiv George Tincu, pentru a da valoare votului.

Potrivit utimului sondaj apărut la Bârnova,  George Tincu este cotat la un procent de 38.5, Mihai Bălan 33.4 și Ema Stratulat 12.4.

Lider în preferințele electoratului, George Tincu e omul care poate deschide ușa spre progres și civilizație.

Rezultatul alegerilor din 9 iunie va fi primul pas spre un orizont al corectitudinii, profesionalismului și eficacității unei noi administrații la Bârnova. 

Radu ȘEICARU

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here