Biserica de lemn a răzeşilor lui Ştefan cel Mare, la un pas de autodemolare

0
81

Comuna Costeşti, aruncată printre văile de după Târgu Frumos, într-o depresiune înconjurată de dealuri, ascunde un adevărat tezaur de cult, arheologic şi turistic în acelaşi timp, abandonat însă în voia timpului. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Iaşi, pe dealurile Costeştiului fiinţează de secole două lăcaşuri de cult de importanţă istorică. Prima biserică, construită din bârne şi cuie de lemn, de către răzeşii lui Ştefan cel Mare, în anul 1594, este împodobită cu icoane ce păstrează uleiurile vechi pe chipurile sfinţilor pictate pe catapeteasma bisericii, în timp ce a doua biserică, din satul Pietrişul de Jos, a fost construită în anul 1814 de către Ioan Strat Paharnicul, sfetnic a lui Mihai Sturza şi moşier al pământului din Pietrişurile. Peste cele două biserici care mai există şi astăzi, oamenii mai amintesc de un schit de călugări care s-ar fi aflat în satul Giurgeşti, care a ars în totalitate în timpul celui de-al II-lea Război Mondial. Pe departe, cel mai valoros monument al zonei este biserica din lemn din Costeşti, sau biserica de cimitir cum i se mai spune, cu hramul “Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavril”. Monumentul istoric, ce reprezintă o mărturie a trecerii timpului, acesta este reprezentat printr-o  bisericuţă construită de către răzeşii lui Ştefan cel Mare în urmă cu mai bine de 4 secole. Bisericuţa de lemn a mai suferit modificări în timp, în ce priveşte elementele de construcţie, dar catapeteasma a rămas cea originală de la 1594. Astfel, acoperişul care a fost făcut iniţial din şindrilă, este acoperit acum cu tablă. Printre puţinele construcţii care s-au păstrat intacte se mai găseşte gardul împrejmuitor al bisericii şi cimitirului, din piatră de gresie. Ca şi componente artistice, se mai pot vedea decoraţiuni cu înflorituri ale grinzii şi stâlpilor de separare între naos şi pronaos. În biserică se mai păstrează şi icoane din sec.al XIX-lea, cu pictură bizantină. Potrivit arhitectului Smaranda Gâlea, lemnul este în stare bună, dar biserica are probleme pe latura de nord datorită igrasiei. “De asemeni, fundaţia din piatră este înclinată pe direcţia transversală a bisericii, aceasta nu a mai suportat lucrări recente de restaurare. Intervenţia cea mai important a fost făcută în anul 1938, când s-a adăugat clopotniţa din piatră şi s-a căptuşit biserica cu scânduri pe interior şi exterior. Sunt necesare lucrări de cercetare arheologică şi istorică a sitului, restaurare şi eventual includerea într-un ansamblu împreună cu conacul „Palade Secara”, construcţie din piatră ce se păstrează vizavi de amplasamentul bisericii. În concluzie, biserica are probleme de stabilitate şi igrasie. În ce priveşte pictura, foarte valoroasă, în condiţiile „naturale” de conservare aceasta riscă să se distrugă rapid”, sunt concluziile trase de arhitectul Samaranda Gălea.biserica costesti -interior (6)-1000

Pomelnicul de la 1594 din biserica de cimitir

Biserica de cimitir din Costeşti este situată în zona de coastă a satului vizavi de Curtea Palade Secară, ctitorul bisericii, devenită apoi sediu de CAP. Pe biserică, o cruce prevăzută  parcă cu antenă, stă aplecată de viforniţe parcă spre a se înfige la căpătâiul unui fost enoriaş ce-şi doarme somnul de veci, sărăcit de semnul creştin. În curtea bisericii o cruce celtică (!?) şade scufundată sub mormanul de zăpadă, iar inscripţiile, dacă or fi avut scrijelite vreodată, sunt acoperite de muşchi. În imediata apropiere a bisericii gasim şi locul de odihnă al ctitorului, o cruce parcă făcută din doi şpalieri de vie. La momentul vizitării acestei biserici de patrimoniu, preotul era plecat cu alte îndatoriri iar ghizi ne-au fost funcţionarii primăriei din localitate. Responsabilul cu cheia de la intrarea în vechiul lăcaş de cult al răzeşilor, reuşeşte să găsească cu greu, după jumătate de oră, obiectul cu care putem intra în spaţiul bisericii construite în urmă cu 4 secole. Cât ar vrea omul să găsească loc printre căţeii broaştei, tot nu reuşeşte să îi dea de cap, fapt pentru care este supus unui tir de glume din partea oamenilor din primărie, grupaţi ciorchine în faţa uşii bisericii. Uşa metalică, luată parcă de la vreun depozit al CAP-ului din vecinătate, nu se lasă răzbită cu una cu două. Mai aprigă din fire, una dintre femeile din primărie se înfige în cheie şi în câteva secunde de meşterit reuşeşte să deschidă drumul spre altar. “Uite, vezi dacă de mine păcatele stau departe, nu umplu noaptea aiurea prin sat”, spune cu mândrie femeia de 55 de ani.biserica costesti -interior (16)-1000

Dintr-un tablou înrămat după modelul comunist al încadrărilor picturilor lui Aman, preotul Costache Neculau priveşte parcă speriat spre pridvorul bisericii, acolo de unde soarele este introdus în mica biserică, odată cu larma celor de afară şi paşii îndesaţi ai localnicilor din Costeşti. După cum scrie sub tablou, preotul a fost paroh a Bisericii Sf. Voievozi de la 1873 la 1929. Lângă figura expresivă a preotului Costache, un pomelnic se deschide precum un ceas cu cuc, sub tărtaşele căruia se pot vedea, mai mult decât citi, scrise în slove chirilice, numele preoţilor care s-au perindat la altarul bisericii de lemn din Costeşti, în vremuri imemorabile. Acest pomelnic al ctitoriei, datând de la 1594, este primul document care pomeneşte de Costeşti ca şi aşezare omenească. La Costeştiul, oamenii nu au o altă confesiune decât cea ortodoxă. “Mai sunt şi vreo câţiva ortodoşi pe rit vechi, care tot aici vin”, ne spune localnica. În vechea biserică din Costeşti, prea vechiul este îmbinat cu spornicia credincioşilor care au împopoţănat icoana Maicii Domnului cu un şirag de flori de plastic. Să ţină! Chiar la intrare, dintr-o icoană din 1594, an pe care localnicii îl ştiu ca pe Tatăl Nostru, ca şi cu ar  fi fost părtaşi la pictarea ei, Isus este zugrăvit parcă de un călugăr beat, cu fruntea boltită şi ochii teşiţi ca ai unui boxer. Aceasta nu este singura icoană veche, pistată în stil bizantin. Ca ea mai sunt alte două icoane care au înfruntat umezeala secolelor, atârnate în biserica de pe dealul Costeştiului. Între toate aceste lucruri valoroase şi mâna omului contemporan cu mandatul lui Simirad de preşedinte al Consiliului Judeţean, există un contrast izbitor. Peste florile de plastic, deasupra stranelor vechi de stejar de la 1777, pe care se mai păstrează încă inscripţionate numele ctitorilor, un ceas de bazar cu baterii şi curea lucitoare de tablă, a încetat să mai arunce cu timp peste secolele de istorie lângă care a fost aşezat, într-un cui poate mai vechi ca el. În curtea cimitirului, casa parohială nu a mai apucat să fie terminată. Preotul Petrică Florea, oaia neagră a acestei parohii, trimis în judecată pentru mai multe “spurcăciuni”, n-a mai apucat să termine lucrarea. “Spunea că nu stă el printre morţi. Avea gânduri păcătoase cu cei vii“, ne spune unul dintre localnici.

Beciul liliecilor şi groapa cu relicve

Tot în cimitirul din Costeşti se află şi monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, ce a fost construit de autorităţile locale în 1948. Puţin mai sus de biserică există un beci construit pe la 1961 care duce până la biserică, populat acum doar de lilieci. Cei de la primărie au pus acolo, la conservat, ajutoarele de la Uniunea Europeană, înainte de a le împrăştiat pe bază de liste. Peste acest beci, peste drum de biserică pot fi văzute alte ziduri vechi, fosta Curte Palade Secară, în care comuniştii ţineau grânele colectate din valea Costeştiului. Minunile din aceasată localitate uitată a judeţului nu se opresc aici. Chiar în faţa actualului sediu al primăriei din Costeşti a fost descoperită în urmă cu mulţi ani, în urma săpăturilor efectuate de către profesorul Ciurea din Fălticeni, prima vatră de sat, în care sau găsit nenumărate vase din ceramică, topoare din piatră, idoli, cuptoare şi morminte. „Veneau oameni din afară atraşi ca de sfintele moaşte. Era de ajuns să zgâmi puţin în pământ şi îţi umpleai mâinile cu bucăţi de ceramică sau alte obiecte, ne-a spus o localnică. În locul cu pricina, în care s-au făcut aceste descopeririri care au atestat, potrivit arheologilor, că primele aşezări omeneşti pe valea Costeştiului datează din epoca de piatră, se află astăzi un dâmb de pământ, probabil tocmai pământul ce a fost scurmat pentru scoaterea la lumină a artefactelor. Nici unul dintre aceste monumente sau locuri încărcate de semnificaţii, ascunzătoare de istorie, nu a fost cercetat şi protejat atât cât ar fi trebuit. Oamenii locului încearcă să facă atât cât pot, să păstreze aceste câteva urme lăsate de înaintaşi. Mai mult…

Nelu PĂUNESCU

 

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here