Campania demarată de Palas și Asociația Armata Salvării continuă. 10 tone de haine donate de ieșeni au ajuns la 189 de familii

0
60

Clopotul Big Ben, ancora unei nave de croazieră sau tipul de avion The British Aerospace Jetstream cântăresc fiecare câte 10 tone. Tot atâtea mii de kilograme de haine au fost donate în patru luni, de către ieșeni, la Palas, în cadrul campaniei de donare de haine, derulate împreună cu Asociația Armata Salvării.
În luna noiembrie 2021 am demarat parteneriatul dintre ansamblul Palas și Asociația Armata Salvării, iar în patru luni, cu ajutorul ieșenilor, s-au strâns și au fost donate 10 tone de haine, care au ajuns la 189 de familii cu situații materiale dificile, din comunele Bivolari, Ciurea, Popricani, Răducăneni și Țibana. Printre cel mai des donate haine se află piesele vestimentare pentru adulți, urmate de cele pentru copii și încălțăminte. „Mulțumim tuturor celor care au ales să doneze haine, încălțăminte și jucării! Acestea au fost oferite celor care chiar au nevoie de ele. Împreună facem diferența!”, a transmis Lilia Cojucari, coordonator Zonal Iași Asociația Armata Salvării.
Campania continuă în Palas până în luna iunie 2022, iar cei care vor să doneze găsesc containerului Asociației Armata Salvării în galeria Auchan, nivelul – 2. Capacitatea containerului este de 500 de kilograme. Poți să le oferi hainelor a doua șansă, dar și să faci o faptă bună, ajutând familiile care au nevoie de ele. Pe lângă haine și încălțăminte, poți oferi copiilor din medii defavorizate și jucării.
Nu uita că hainele trebuie să fie curate, în stare bună și împachetate într-o sacoșă pe care lipești un bilețel, unde specifici pentru cine sunt potrivite (exemplu: haine fetiță 8 ani, bocanci băiețel mărimea 32). Toate hainele ajung prima dată la centrul de colectare, unde sunt sortate și igienizate. Dacă printre hainele tale se găsesc și piese care nu se pretează pentru a fi dăruite, acestea vor fi reciclate.
Campania de donare de haine face parte din strategia de sustenabilitate a companiei IULIUS. Mai multe informații despre acțiunile care generează un impact pozitiv în comunitățile în care IULIUS activează (Iași, Timișoara, Cluj și Suceava), poți afla pe site-ul https://www.iuliusincomunitate.ro/site.
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 6 = 13