Campanie umanitara pentru persoanele varstnice, sarace si singure de Paste

0
104

Primăria Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară, împreună cu Fundaţia Bethany, organizează a IV-a ediţie a campaniei umanitare „Donează pentru un zâmbet”. Campania se va derula în perioada 30 martie – 10 aprilie, acţiunea fiind destinată persoanelor singure, persoanelor vârstnice şi familiilor vulnerabile din punct de vedere social de pe raza municipiului Iaşi.
Ieşenii interesaţi vor putea dona în perioada mai sus menţionată alimente neperisabile şi materiale de curăţenie în mai multe locaţii din municipiul Iaşi. Astfel, vor fi montate corturi special pentru această acţiune în zonele: Esplanada Oancea, Piaţa Voievozilot, Esplanada Nicolina (în vecinătatea supermarketului Lidl). Programul este de luni până sâmbătă, în intervalul orar 14.00 – 19.00.
De asemenea, ieşenii interesaţi vor putea face donaţii şi la centrele de cartier Păcurari şi Frumoasa, de luni până vineri, în intervalul orar 8.30 – 16.30. Distribuirea donaţiilor către beneficiari se va desfăşura pe Pietonalul Ştefan cel Mare pe 11 aprilie, la ora 13.00.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here