Care sunt cele mai asteptate cadouri pentru Ziua Indragostitilor?

0
88

Mai sunt doar cateva zile pana la Sfantul Valentin, un moment in care multi romani aleg sa-si exprime sentimentele fata de cei dragi. De multe ori, cadourile pe care le asteptam nu coincid cu cele pe care le primim in realitate. Pentru ca aceasta sarbatoare a fost preluata din Statele Unite, este interesant sa observam care sunt cele mai asteptate cadouri de catre americani, de Ziua Indragostitilor. Astfel, potrivit National Retail Federation, citata de Statista.com, o treime dintre respondenti doreste intalniri romantice, un sfert prefera voucherele-cadou, iar pe locurile urmatoare se afla florile (16,4%), ceasurile sau bijuteriile (15,4%) si dulciurile (11,7%).
Oana Stoianovici, coach si specialist in dezvoltare personala si feminitate, crede ca a trecut vremea cadourilor traditionale, gasite la colt de strada. Și in Romania, din ce in ce mai multe femei prefera sa traiasca experiente de neuitat alaturi de parteneri si devin tot mai dezinteresate de obiecte. “Iata ca incepem sa depasim, usor-usor, efervescenta epocii axata pe consum. De altfel, studiile arata ca, adesea, in tarile cu un nivel economic ridicat, indicii de fericire sunt destul de scazuti, iar oamenii au inceput sa inteleaga ca experientele traite alaturi de cei dragi sunt mai pretioase decat obiectele. Romania a trecut, in 2007-2008, printr-o perioada in care oamenii au pus accentul pe consum, insa la aproape un deceniu de atunci, valorile societatii incep sa se schimbe“, declara Oana Stoianovici.
Nu aveti inca o relatie? Exista un raspuns si pentru aceasta situatie. Spre exemplu, tot in America, un alt studiu arata ca una din cinci femei cumpara cadouri pentru… ele insele. Mai mult, barbatii sunt mai inclinati sa cumpere cadouri pentru sotiile lor (63%), fata de femei pentru sotii lor (30%), acestea gandindu-se, in egala masura, la mamele lor (tot 30%).
Barbatii stiu ca atunci cand partenerele lor sunt fericite si calitatea relatiei lor este mult mai buna. Care este secretul pentru a face o femeie fericita? O sprijini sa creasca pe plan personal si sa invete cum sa aiba mai multa grija de ea insasi si sa fie fericita independent de tine, renuntand la a se sacrifica pentru ceilalti”, spune Oana Stoianovici.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here