Cartierul Mircea cel Batran, luat cu asalt de echipele Primariei Iasi. Cartierul inundat de gunoaie va fi salubrizat si modernizat in totalitate

0
69

Sefii Primariei Iasi au anunţat demararea unui amplu program de modernizare a cartierului Mircea cel Bătrân.
Avem în vedere amenajarea a şase amplasamente pentru parcări, trei locuri de joacă pentru copii, alei între blocuri, pistă pentru role şi, bineînţeles, o salubrizare generală a spaţiilor verzi, a copacilor uscaţi. În momentul de faţă, sunt trei echipe Citadin care lucrează în zonă”, a declarat primarul interimar, Mihai Chirica. Acesta a precizat că vor urma modernizări ample şi în cartierele Bucium, Tătăraşi, Canta. Situaţia de pe şantierele ieşene a făcut, la rândul ei, obiectul declaraţiilor de presă ale viceprimarului cu atribuţii de primar Mihai Chirica.
În zona Baza 3, proiectul este aproape finalizat, urmând a muta circulaţia dinspre Tudor Vladimirescu către Baza 3. Tot de marţi a început şi executarea liniei de tramvai peste traversarea de cale ferată de la CFS şi finalizarea liniei de tramvai din zona Podului Metalurgiei. La intersecţia Doi Băieţi va fi finalizată partea de infrastructură până la sfârşitul săptămânii”, a declarat Mihai Chirica.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here