Colaborare intre Opera Nationala din Iasi si cea din Duseldorf

0
61

Opera Națională Română din Iași a făcut primii pași spre o colaborare cu renumita Operă din Duseldorf. Prezent în Germania, la invitația Asociației Culturale Româno-Germane Atheneum din Dusseldorf, managerul interimar al Operei ieșene, Daniel Șandru, a inițiat proiectul amintit.
Am avut o întâlnire extrem de fructuoasă cu directorul general al Operei Duseldorf, domnul profesor Christoph Meyer. Printre altele, am discutat despre încheierea unui parteneriat între prestigioasa instituție pe care o conduce și Opera ieșeană. S-a stabilit ca în perioada următoare să punem la punct detaliile colaborării. Un protocol ar putea fi parafat la începutul anului următor, când, în funcție de condițiile pandemice, domnul director general Meyer ar putea veni la Iași” a precizat Șandru, care a mai amintit că Iașul ar putea colabora strâns și pe alte planuri cu orașul de pe Rin: ”Acest parteneriat cultural se înscrie într-un cadru mai larg, și anume cel al unei viitoare înfrățiri între orașele Iași și Duseldorf, discuțiile în acest sens fiind inițiate deja”.
Al șaptelea cel mai mare oraș al Germaniei, Duseldorf este capitala celui mai dens populat land, Renania de Nord-Westfalia.
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

− 1 = 4