Colectii inedite si spectaculoase de moda la Kasta Morelly Fashion Week 2016

0
100

In perioada 10-12 noiembrie, la Centrul de Evenimente AGORA Iasi, protipendada Iasului si a altor zone importante ale Romaniei s-a reunit pentru a urmari editia toamna/iarna a Festivalului International Kasta Morrely Fashion Week 2016.  Festivalul a aniversat 10 ani de la legalizarea ocupatiei de Manechin multumita proiectului de cercetare iesean Kasta Morrely.

Organizatorii au fost complimentati si de catre designerii romani si straini care nu au mai fost prezenti la alte editii Kasta Morrely Fashion Week. Acestia au fost impresionati de faptul ca in fiecare seara toate locurile din public au fost ocupate de la inceputul si pana la sfarsitul spectacolului. Cu totii au spus ca nu se asteptau sa gaseasca un nivel highclass atat de inalt la Iasi si acest oras cu adevarat isi merita titulatura de capitala a modei. Incantarea reprezentantilor Centrului de Evenimente AGORA din Iasi a fost deosebita si prin faptul ca au vazut pentru prima data parcarea ocupata trei seri la toata capacitatea ei foarte mare.

Pe podiumul festivalului Kasta Morrely Fashion Week si-au prezentat noile colectii designeri de renume din Azerbaijan, Bulgaria, Grecia, Liban, Moldova, Muntenegru, Olanda, Portugalia si Romania. In deschiderea Festivalului Kasta Morrely Fashion Week Primarul Iasului domnul Mihai Chirica a felicitat inițiativa organizatorilor si a declarat ca vrea sa reinvie tradiția de mondenitate care a statuat Iasul ca prima capitala culturala a Romaniei.

Festivalul a prezentat in deschidere, conform traditiei, ultima colectie Addy Van Den Krommenacker, Designer al Casei Regale a Olandei, intitulata “Forest”. In cadrul Galei Premiilor in Industriile Creative, editia a III-a, Addy van den Krommenacker a primit trofeul si titlul “Designer de Onoare al Festivalului Kasta Morrely Fashion Week”. Merlina & Tina Fashion din Bulgaria a prezentat o colectie spectaculoasa din cadrul Sofia Fashion Week 2016. La colectie s-a lucrat doi ani de zile, fiind realizata din pene naturale de rata neagra, lebada, paun si alte pasari rare.

Dupa ce a facut senzatie in luna septembrie la Dubai, Casa de blanuri Adis Effect by Adriana Mandreanu a lansat la Kasta Morrely Fashion Week colectia toamna-iarna 2016-2017. Tinutele de o frumusete unica au fost realizate in atelierele proprii din blanuri de vulpe argintie, nurca, enot sau in combinatii de piele cu blana.

Designerul Victoria Sava din Bucuresti a revenit pe podiumul de moda iesean pentru lansarea noii sale colectii. Tinutele au fost realizate in culori solide, uni, reci, iar aplicatiile 3D au subliniat, spre incantarea publicului, linia eleganta.

Intr-un moment incantator de Teatru de Moda mini-manechinele Programului de Leadership pentru copii Kasta Morrely Kids au prezentat colectia de sezon Nan by Danina Line. Incepand cu anul 2014, Danina Line este singurul producator roman care detine licenta de a produce hainute Disney.

Prima seara a Festivalului Kasta Morrely Fashion Week s-a incheiat cu celebrul designer din Azerbaijan, doctor in arte Gulnara Khalilova. Astfel, dupa prezentari de moda realizate cu succes in Rusia, Marea Britanie, Egipt, Turcia, China, unde a fost laureata cu cele mai mari premii, Gulnara Khalilova a incantat publicul iesean, pentru prima data in Romania, cu o colectie inspirata de motivele traditionale.

Editia toamna/iarna a Kasta Morrely Fashion Week a continuat cu inca doua seri spectaculoase prin colectiile designeriilor romani si internationali prezentate pe scena, cat si prin invitatii de marca prezenti in public.

Aida POPA

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here