Opera Națională Română din Iași programează miercuri un nou eveniment din seria Concert la Palat. De la ora 18:30, în Sala Voievozilor a clădirii emblematice a orașului va avea loc reprezentația intitulată „Poezie în sunet și culoare”. Spectacolul va fi susținut de Corul de Copii al Operei Iași (dirijor – Raluca Zaharia), acompaniat de maestrul corepetitor Mădălina Pancu.
În această săptămână, teatrul liric ieșean mai propune publicului alte două evenimente. Sâmbătă și duminică, de la ora 18:30, în Sala Mare, va putea fi urmărită, cu distribuții diferite, opera „Turandot”, de Giacomo Puccini



