Concurs național pentru pasionații artei culinare cu ingrediente eco, la USV Iasi

0
94

Pasionații de artă culinară, studenți și elevi deopotrivă, își vor demonstra talentul în cadrul Concursului studențesc „Tradiție și inovație în arta gastronomică” organizat de Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV), în parteneriat cu Liga Studenților Agronomi și Veterinari și cu Asociația Studenților Veterinari din Iași. 

 Concursul avea loc joi, 25 noiembrie 2021, în intervalul orar 11.00 – 15.00, la USV Iași, în sediul Tehnologia prelucrării produselor agricole (TPPA). Pe lângă studenții de la USV Iași, la această ediție a concursului s-au înscris peste 40 de tineri de la instituții de învățământ precum Facultatea de Inginere Alimentară din Suceava, Colegiul „Virgil Madgearu” Iași, Colegiul Agricol și Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” Iași, Liceul Tehnologic Economic de Turism Iași, Liceul Tehnologic „Mihail Kogălniceanu” Miroslava, Liceul Tehnologic Economic Pașcani, Liceul Tehnologic Hârlău.

Concursul are ca scop educația culinară care susține interesul crescut al studenților și elevilor pentru arta gustului și, mai ales, dezvoltarea culturii gastronomice locale, aflată în continuă dezvoltare în România. Evenimentul dorește să aducă specialiștii, studenții și elevii de liceu mai aproape de inovația în materie de artă gastronomică, pornind de la elementele tradiționale, ecologice specifice fiecărei zone din România și diversificarea cât mai rafinată adaptată cerințelor crescânde ale consumatorilor cu impact asupra dezvoltării sustenabile la nivel național”, a punctat prof. dr. Vasile Stoleru, prorector cu activitățile sociale.

Echipele participante sunt compuse din câte doi membri, evenimentul încheindu-se cu o gală de premiere a celor mai bune inițiative în domeniu gastronomic, după o jurizare realizată de chefi cu notorietate națională și internațională.

Aida POPA

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here