Consilierii PSD din CJ convoaca sedinta ordinara a lunii aprilie. Adomnitei, acuzat de nerespectarea legii

0
67

Grupul PSD din Consiliul Judetean Iasi solicită executivului CJ Iași convocarea ședintei ordinare aferente lunii în curs, pentru ziua de 27 aprilie 2015.
Solicitarea grupului PSD din CJ Iași vine ca urmare a faptului că nu există o ordine de zi a ședinței ordinare convocată pentru ziua de 24 aprilie, fapt ce încalcă prevederile legale, potrivit cărora, cu cel puțin 5 zile înainte de ședința ordinară, convocarea se face în scris, iar în invitația la ședință se va preciza și ordinea de zi a acesteia.
Întrucât, ne aflăm în data de 21 aprilie, iar pe înscrisul de convocare ordinea de zi este inexistentă, executivul CJ trebuie să se respecte legea, să publice ordinea de zi până cel târziu la data de 22 aprilie, astfel încât ședința ordinară a plenului să se desfășoare legal în data de 27 aprilie. Grupul de consilieri județeni ai PSD Iași nu va da curs niciunei convocări din partea actualului președinte al CJ Iași care nu respectă prevederile legale”, a declarat Cristian Stanciu, liderul grupului PSD din CJ Iași.
Executivul CJ Iasi nu a prezentat nici un punct de vedere cu privire la aceasta situatie, dar ne asteptam sa motiveze ca acel convocator invocat de consilierii PSD se aflau alaturi de statele de plata, in calculatoarele luate de procurorii DNA.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here