Consiliul Concurentei si Centrul pentru Jurnalist Independent lanseaza o noua editie a concursului pentru jurnalisti

0
99

Consiliul Concurenței, în parteneriat cu Centrul pentru Jurnalism Independent, păstrează tradiția ultimilor șase ani și lansează o nouă ediție a concursului Concurenţa – cheia dezvoltării economice şi bunăstării consumatorului”.

Principalul obiectiv al derulării concursului este informarea publicului cu privire la beneficiile unei concurenţe reale între companii: preţuri mai mici, calitate mai bună a produselor şi serviciilor, oferta variată.

Concursul se adresează jurnaliștilor din presa scrisă, online sau audiovizuală, precum și celor angajați în organizații de presă sau jurnaliștilor independenți.

Înscrierea în concurs se face prin trimiterea unui material realizat în anul 2019, care abordează probleme legate de concurență, ajutor de stat și/sau concurență neloială.

Materialele pot fi articole, investigaţii, reportaje, filme documentare sau orice altă formă de produs editorial. Fiecare concurent (echipă) poate participa cu un singur material.

Selecţia va fi făcută de un juriu specializat, format atât din persoane cu experienţă în mass-media, care vor evalua tehnica jurnalistică, cât şi din experţi în economie/concurenţă, care vor verifica corectitudinea şi calitatea informaţiilor de specialitate prezente în materiale. Termenul limită pentru primirea materialelor este 15 Septembrie 2019. Dosarele pot fi expediate prin poştă la adresa: Piaţa Presei Libere, nr. 1, corp D1, Sector 1, 013701, Bucureşti, OP 25 sau la adresa de email presa@consiliulconcurentei.ro.

Regulamentul concursului

ü Tema: Concurenţa – cheia dezvoltării economice şi bunăstării consumatorului;

ü Obiectiv: Informarea publicului cu privire la beneficiile unei concurențe reale între companii;

ü Concursul se adresează jurnaliştilor din întreaga ţară din presa scrisă, audiovizuală sau online, angajaţi ai unei organizaţii de presă sau jurnalişti freelanceri;

ü    Candidaţii – trebuie să transmită materiale care abordează probleme legate de politica concurenţei;

ü    Dosarul de înscriere trebuie să conţină un scurt curriculum vitae al candidatului, precum şi datele de contact ale acestuia;

ü    Toate articolele participante trebuie să fi fost publicate în presa scrisă, online sau difuzate la radio sau la televiziune pe parcursul anului 2019;

ü    Participanţii trebuie să facă dovada publicării/difuzării materialului respectiv;

ü    Materialele participante la concurs trebuie să se încadreze în următoarele categorii jurnalistice: analiză, investigaţie, dezbatere sau documentar;

ü    Pot fi înscrise şi materiale realizate de către o echipă, cu condiţia ca toate persoanele care au avut o contribuţie majoră (jurnalişti, cameramani, editori) să fie menționate în dosarul de înscriere şi ca echipa să fie formată din maximum cinci persoane;

ü Fiecare concurent (echipă) poate participa la concurs doar cu un material;

ü Dosarele de înscriere depuse nu se returnează;

ü    Materialele pot fi înscrise în concurs numai cu acceptul deţinătorului de drepturi de autor asupra materialelor;

ü Prin înscrierea la concurs, participanţii recunosc că au citit şi au înţeles Regulamentul;

ü În cazul dosarelor expediate prin poştă, obligaţia de a verifica primirea şi înregistrarea dosarelor aparţine persoanei care doreşte să se înscrie în concurs;

ü Juriul îşi rezervă dreptul de a exclude din concurs orice articol care nu îndeplineşte cerinţele de participare din actualul Regulament. Decizia juriului este finală;

ü Participanţii trebuie să aibă vârsta de minimum 18 ani.

CRITERII DE EVALUARE

ü  Selecţia va fi făcută de un juriu specializat, format atât din persoane cu experienţă în mass-media, care vor evalua tehnica jurnalistică, precum şi din experţi în economie/concurenţă. Aceştia din urmă vor verifica corectitudinea şi calitatea informaţiilor de specialitate prezente în materiale.

ü  Membrii juriului vor evalua articolele în baza unor criterii precum:

Ø    Gradul de interes pe care îl prezintă informaţiile oferite şi relevanţa acestora;

Ø    Obiectivitate, grad de independenţă şi respectul faţă de principiile etice ale jurnalismului (expertiza, rigoare şi impartialitate);

Ø    Originalitate şi prezentarea creativă a informației;

Ø    Eforturile depuse pentru pregătirea lucrării: munca de cercetare necesară colectării informaţiilor, resursele.

 DECLARAŢIE DE CONFIDENŢIALITATE

ü  Datele personale vor fi înregistrate şi procesate în măsura în care sunt necesare pentru acţiunile ulterioare legate de participarea la acest concurs;

ü  Informaţiile sunt înregistrate şi stocate atât timp cât sunt necesare acţiuni suplimentare legate de participarea la concurs.

Termenul limită pentru trimiterea materialelor este 15 Septembrie 2019.

Dosarele pot fi expediate prin poşta la adresa: Piaţa Presei Libere, nr. 1, corp D1, Sector 1, 013701, Bucureşti, OP 25 sau la adresa de email presa@consiliulconcurentei.ro

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here