Consultare publică privind Strategia de Dezvoltare a arealului Spitalului Regional de Urgentă

0
81

Primăria Municipiului Iași elaborează în această perioadă Strategia de Dezvoltare a arealului Spitalului Regional de Urgență Iași după un concept Smart City. Proiectul urmărește să traseze prioritățile strategice ale dezvoltării arealului Spitalului Regional de Urgență în acord cu nevoile de dezvoltare ale Municipiului Iași și Zonei Metropolitane, deschizând oportunități pentru toți cetățenii privind dezvoltarea bazată pe cunoaștere și tehnologie și valorificând potențialul pentru excelență în sprijinirea inovării tehnologice.

Dezvoltarea bazată pe conceptul de Smart City presupune dezvoltarea unor soluții noi în domenii precum clădiri inteligente și eficiente energetic, crearea de locuri de muncă în domenii avansate, antreprenoriat, susținerea excelenței în medicină și servicii medicale, mobilitate inteligentă și fără emisii de carbon, interacțiune facilă a cetățenilor cu administrația publică, precum și alte soluții ce sprijină dezvoltarea unui areal gândit în scopul susținerii inovării pe toate palierele.

Practic, Spitalul Regional de Urgență poate deveni catalizatorul transformării Municipiului Iași pe baza tehnologiei și inovării nu doar în domeniul medical, ci și în toate aspectele care influențează atractivitatea arealului în care acesta va fi dezvoltat, prin soluții moderne, aliniate standardelor globale și în acord cu principiile dezvoltării durabile.

Astfel, Spitalul Regional de Urgență va deveni, în primul rând, un factor de dezvoltare la nivelul Municipiului și Zonei Metropolitane Iași, cu implicații asupra calității vieții, dezvoltării economice, deschiderii de oportunități în domeniile deja consacrate de potențial local și asupra testării de noi soluții ce pot fi replicate și în alte părți ale orașului.

Cum arealul va deservi nu doar personalul medical, ci și întreaga populație a Municipiului și Zonei Metropolitane Iași, implicarea cetățenilor în conturarea conceptului de dezvoltare este esențială pentru asigurarea îndeplinirii așteptărilor acestora cu privire la funcționalitățile ce ar trebui să se regăsească în arealul spitalului.

Răspunsurile la chestionarul disponibil mai jos vor fi integrate în Strategia de Dezvoltare a arealului Spitalului Regional de Urgență și vor asigura o sursă importantă de inspirație pentru trasarea principalelor direcții de dezvoltare. Pentru a putea valorifica răspunsurile primite, ieșenii sunt rugați să completeze chestionarul până luni, 9 noiembrie 2020.

Chestionarul este disponibil aici: https://forms.gle/xe17Zz6StPFVuKG7A.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here