Continuă ridicarea autovehiculelor abandonate sau fără stăpân de pe domeniul public

0
77

În ciuda restricțiilor impuse de pandemia COVID-19, Primăria Municipiului Iași continuă eforturile pentru a menține și îmbunătăți aspectul civilizat și urban al orașului. Pe lângă investițiile în modernizarea infrastructurii, acțiunile curente de reparații ale străzilor, activitatea de salubrizare și de întreținere a spațiilor verzi, municipalitatea continuă și intensifică programul de ridicare a autovehiculelor abandonate sau fără stăpân de pe domeniul public.

De la începutul anului și până în prezent, au fost ridicate de pe domeniul public 196 de autovehicule abandonate sau fără stăpân pentru care procedurile legale aferente au fost deja îndeplinite. Având în vedere faptul că un vehicul ocupă în medie 10 metri pătrați, înseamnă că aproximativ 1.960 de metri pătrați de teren au fost redați domeniului public, putând fi folosiți pentru parcări, spații verzi sau alte măsuri de fluidizare a traficului.

În cursul anului 2019 au fost identificate 1.146 de astfel de autovehicule. Pe caroseriile acestora a fost aplicată câte o somație-autocolant, iar proprietarii acestora au fost înștiințați prin scrisori cu confirmare de primire. În cazul a 81 de autovehicule abandonate sau fără stăpân au fost întocmite adrese către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Iași în vederea identificării proprietarilor. În cazul a 189 de autovehicule depistate ca abandonate sau fără stăpân datele de identificare au fost afișate la sediul Primăriei și au fost publicate într-un cotidian local. 94 de autovehicule au fost ridicate și predate în baza Servicii Publice SA. În cele din urmă, 75 de autovehicule au fost casate și vândute la fier vechi.

Este de subliniat faptul că 94 – 96% dintre proprietarii sau deținătorii legali ai vehiculelor abandonate s-au conformat somațiilor primite și au îndepărtat autovehiculele de pe domeniul public.

Ridicarea vehiculelor abandonate este făcută conform Hotărârii Consiliului Local nr. 107 / 2005 şi este executată de către Servicii Publice SA, fiind dispusă de o comisie compusă din reprezentanţii Primăriei Municipiului Iaşi, respectiv ai Biroului Reglementări Transporturi Urbane şi ai Poliţiei Locale Iaşi. Etapele care preced ridicarea vehiculelor sunt aplicarea unei somaţii pe caroseria vehiculului prin care se solicită proprietarului să-şi ridice vehiculul de pe domeniul public în termen de 10 zile de la aplicarea somaţiei, identificarea proprietarului vehiculului abandonat la SPCRPCIV Iaşi, respectiv judeţul unde este înmatriculat vehiculul abandonat şi somarea proprietarului vehiculului abandonat, în scris cu confirmare de primire, prin care se solicită proprietarului să-şi ridice vehiculul de pe domeniul public în termen de cinci zile de la primirea somaţiei. După parcurgerea acestor etape, dacă proprietarul nu dă curs somaţiei respective, vehiculul poate fi ridicat.

Restituirea vehiculului către proprietar sau deţinătorul legal se face pe bază de proces-verbal de predare-primire în termen de 10 zile de la data la care persoana care reclamă vehiculul face dovada calităţii de proprietar sau deţinător legal al acestuia, achitării tuturor taxelor şi impozitelor prevăzute de lege şi achitării sumelor corespunzătoare cheltuielilor efectuate pentru inventarierea, expertizarea, ridicarea, transportul, depozitarea şi paza vehiculului. Vehiculele nerevendicate în termen de cinci zile de la data somaţiei adresate proprietarului trec de drept în domeniul privat al Municipiului Iaşi şi sunt predate unei unităţi de colectare şi valorificare a deşeurilor. Trecera vehiculelor în domeniul privat al Municipiului Iaşi se constată prin dispoziţie a primarului, dispoziţie care se comunică şi proprietarului vehiculului, care o poate ataca în termen de cinci zile de la data comunicării la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile legii.

Începând cu data trecerii vehiculului în domeniul privat al Municipiului Iaşi, vehiculul este scos din evidenţele fiscale ale proprietarului astfel încât nu se mai percepe taxa pe mijlocul de transport, şi radiat din circulaţie, la SPCRPCIV Iaşi, respectiv judeţul unde este înmatriculat vehiculul abandonat.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here