Copii, incolonarea spre Parcul Copou, unde va asteapta o inedita intalnire cu 24 de „Români de poveste”!

0
73

Începând de vineri, 21 iunie 2024, iubitorii de povești vor avea ocazia să viziteze expoziția interactivă și incluzivă „Români de poveste” organizată de echipa de povestitori A FOST ODATĂ in Parcul Copou. Expoziția face parte dintr-un demers cultural complex desfășurat inițial la muzee de renume din București și extins peste hotare cu sprijinul comunităților de români stabiliți în străinătate.

Lansarea va avea loc vineri, 21 iunie 2024, la ora 10.00, la intrarea în Parcul Copou.

Evenimentul este sprijinit de Primăria Municipiului Iaşi.

Vizitatorii vor putea scana cu ajutorul telefonului mobil un QR code pentru a descoperi poveștile celor 24 români care au pus țara noastră pe harta lumii, mulți dintre ei legați afectiv de orașul Iași: Mihai Eminescu, George Enescu, I.L. Caragiale, Ecaterina Teodoroiu, Henri Coandă, Nadia Comăneci, Ion Creangă, Sofia Nădejde, Smaranda Brăescu, Constantin Brâncuși, Ana Maria Brânză, Hariclea Darclée, Alexandru Ioan Cuza,  Ștefan cel Mare, Ana Aslan, Vlad Țepeș, Ștefan Luchian, Traian Vuia, Emil Racoviță, Grigore Antipa, Aurel Vlaicu, Nicolae Grigorescu, Nicolae Iorga, Lucian Blaga.

Poveștile pot fi accesate gratuit în format audio și în limba semnelor române prin intermediul unui QR code care îi va direcționa pe doritori pe site-ul https://afostodata.ro/romani-de-poveste/. Conținutul audio original poate fi ascultat și pe Spotify sau iTunes, astfel încât să fie aproape de mediile online preferate de tineri.

„«Români de poveste» este un proiect prin care încercăm să le explicam copiilor și tinerilor că au nevoie în feed-ul lor de altfel de influenceri ai României – care pot fi regi, regine, domnitori, oameni de cultură, oameni de știință, sportivi, scriitori, artiști, compozitori, etc. Este o bucurie să promovăm acest proiect valoros într-o comunitate cu atâta istorie și tradiție și să le transmitem copiilor că busturile din parc pot prinde viață prin intermediul poveștilor”, spune Măriuca Mihăilescu, coordonatoarea proiectului.

Asociația pentru Educație Digitală Bigger Picture are ca misiune realizarea de conținut de calitate într-o manieră modernă și digitală, promovând diversitatea și incluziunea pentru toți copiii. Din 2018 echipa dezvoltă afostodata.ro, un concept unic în România, care conține povești, podcast-uri, fișe de lucru și quiz-uri interactive. De asemenea, echipa dezvoltă proiecte cu marile centre culturale, cu cele mai vizitate muzee din țară, dar și cu parteneri internaționali din Europa. Platforma este omologată ca mijloc de învățare de Ministerul Educației pentru învățământul primar și gimnazial special și de masă și se află în parteneriat cu Ministerul Mediului. În ultimii ani, poveștile audio tip podcast au fost nominalizate la Best Branded Podcasts Webstock și se află în top 10 serii pe Spotify Romania Society and Culture.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here