Copii umiliti de cefele groase din ridesharing. Atitudine mizerabilă marca Bolt: „Nu îți e rușine să mergi cu economic?”

0
115

Apărute ca alternative cu alură de civilizație și confort la firmele de taxi clasice, companiile Bolt și Uber au reprezentat speranța multor români dornici să circule în condiții de siguranță, igienă, la un preț accesibil. Din păcate, în ultima vreme s-au înmulțit cazurile în care șoferii Uber sau Bolt s-au dat în stambă, comportându-se ca niște birjari față de clienți.

Experiența recentă a unui adolescent din comuna Valea Lupului este elocventă în ceea ce privește surprizele cel puțin neplăcute pe care le presupune o cursă cu șofer de la Bolt. Tânărul a solicitat o cursă Bolt din zona Canta până în Valea Lupului.  Cursa a fost confirmată, însă clientul s-a trezit cu un mesaj ironic din partea șoferului: “Nu îți e rușine să mergi cu economic în zona asta?”. Evident, cel de la Bolt era nemulțumit de faptul că urma să facă o cursă scurtă, ba chiar și la un tarif mai mic, economic. Adolescentul a încercat să îi explice individului că e încă elev și nu are bani pentru a apela la o categorie superioară a serviciului oferit de Bolt. “Sunt copil și încă nu am salariu ca să pot lua cel mai scump bolt. Îmi cer iertare”, i-a transmis el, iar replica primită din partea șoferului a fost la fel de nesimțită ca și abordarea inițială: “Pune-ți părinții să te însoțească”.

În final, elevul a anulat cursa, lămurit de mârlănia șoferului.

Situații ca și cea relatată anterior se petrec zilnic în interacțiunile cu șoferii Bolt. Una dintre marile probleme cu această companie este că, în calitate de client, nu ai un dispecerat la care să reclami eventualele probleme avute în legătură cu o comandă. Există doar un mecanism complicat în cadrul aplicației care presupune să spui ce te doare unui robot și cam atât. Nu ai un număr de telefon unde poți suna și explica în detaliu ce s-a întâmplat, fapt ce spune multe despre nesimțirea companiei, aceasta eschivându-se de la un contact direct cu clienții care, la urma urmei, îi aduc venituri substanțiale.

Un alt mare neajuns al serviciilor Bolt sau Uber îl reprezintă fluctuația tarifelor percepute pe curse. Sunt situații în care o cursă care costa la ora 12.00 o anumită sumă, peste câteva ore să aibă un tarif de trei ori mai mare.

De asemenea, șoferii de pe mașini nu au elemente de identificare, cum este în cazul taximetriștilor obișnuiți. De pildă, pe aplicație îți apare că mașina este condusă de Ionescu Victor, dar nu ai nici un indiciu clar că respectivul e chiar cel care face cursa pe care ai comandat-o. Iar aici e un risc enorm pentru pasager. Practic, nu știi la cine te-ai urcat în mașină. Nu știi cât de bine conduce, dacă e nebun sau nu, dacă s-a urcat beat la volan. Un șofer Bolt te poate oricând abandona în drum, că doar e mașina lui și face ce vrea cu ea.

Dar cea mai mare problemă rămâne, desigur, comportamentul tot mai agresiv al șoferilor. Sunt numeroase exemple de conducători Bolt sau Uber care au o atitudine mizerabilă față de clienți, nediferențiindu-se deloc de taximetriștii cărora, chipurile, le fac concurență prin maniera civilizată de a se adresa pasagerilor.

În aceste condiții, Bolt și Uber s-au transformat în mari dezamăgiri, așa cum se întâmplă de fapt cu orice afacere care nu este centrată pe respectul față de clienți, ci doar pe jecmăneală sub poleiala unor branduri aparent onorabile.

Paul LOVIN

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here