Dan Diaconescu este creatorul OTV, o televiziune de apartament care a reusit in momentele sale de glorie sa adune cateva sute de mii de telespectatori.
El a fost acuzat ca nu respecta regulile meseriei si viata privata a celor care faceau obiectul emisiunilor sale. Din aceasta cauza, televiziunea sa a fost inchisa de doua ori. Pe langa presa, Diaconescu s-a lansat in politica si a creat partidul PP-DD, care a avut 68 de parlamentari si i-a pierdut pe toti. In afaceri, Diaconescu a incercat sa cumpere Oltchim si s-a ales cu un alt dosar penal.
Dan Diaconescu in direct!, cine ar putea uita aparitiile acestuia alaturi de personaje precum Tolea Ciumac sau Magda?
Patron si in acelasi timp realizator de emisiune la OTV, Dan Diaconescu a atins celebritatea odata cu deschiderea anchetei penale legata de moartea Elodiei Ghinescu, ucisa de sotul ei Cioaca.
Felul in care trata subiectele de presa, incalcarile frecvente ale vietii private, dar si regulilor electorale au dus la inchiderea in doua randuri a OTV, o data in 2002 si apoi in 2013.
OTV continua sa emita din Italia pentru romanii cu antene de satelit. Celebritatea l-a facut pe Diaconescu sa viseze si la o cariera politica. A creat PPDD si a incercat sa devina deputat, europarlamentar si chiar presedinte.
“Daca nu ajung la puscarie, ajung la presedintie”, spunea Dan Diaconescu.
A eusat de fiecare data. Au reusit insa alti membrii ai partidului sa intre in Parlament, 68 la numar. Acum, insa, PPDD nu mai are niciun reprezentant.
S-a ales cu un dosar penal pe numele lui pentru santaj. Pana la urma a fost eliberat, cu interdictia de a parasi Romania si de a vorbi public despre ancheta.
Iar spectacolul din viata lui Dan Diaconescu a continuat. Omul de afaceri a vrut sa salveze Oltchim, dupa cum afirma la vremea respectiva.
A promis ca va plati 45 de milioane de euro, dar banii nu au ajuns la stat, chiar daca s-a plimbat prin Bucuresti cu pungi pline de euro.
Diaconescu este un om bogat sau nu?, s-au intrebat telespectatorii de-a lungul timpului. S-a afisat in Rolls Royce, a povestit ca zboara cu avionul sau personal in straintate, dar in acelasi timp a sustinut ca nu are o casa.
In 2014, el declara ca are 11 terenuri care insumeaza aproape 11 mii de mp ( 10.846), 7 spatii comerciale de 6800 mp( 6.811), bijuterii de 400 de mii de euro, aproape 2 milioane de euro din vanzarea unor imobile ( 1.754.945) dar si credite de aproape 3 milioane de euro.