Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi, invită iesenii aflati la vârsta a treia să participe la cea de-a doua editie a ”Crosului Pensionarilor”. Competiția va avea loc sâmbătă, 20 iunie 2015, cu începere de la ora 10.00 si se va desfăsura în Piața Voievozilor din cartierul Alexandru cel Bun. La cros pot participa persoanele cu vârsta de peste 50 de ani.
Cererile de înscriere se pot depune la Clubul de Pensionari Alexandru cel Bun până pe data de 19 iunie, inclusiv. Cei interesaţi trebuie să prezinte o copie a cărţii de identitate precum şi o adeverinţă medicală emisă de medicul de familie care îşi dă astfel avizul pentru ca persoana să participe la cros.
Primii clasaţi vor primi medalii, diplome, tricouri şi premii în bani. Ocupantul primei poziţii pe podium va fi răsplătit cu 300 lei, pentru locul al doilea sunt acordaţi 200 lei, iar pentru locul al treilea – 150 lei. Va fi acordată și o mențiune, pentru competitorul care va ocupa locul al patrulea, în valoare de 100 lei. Sponsorul principal al Crosului Pensionarilor este Fundaţia Sportului Ieşean.
Cei care se vor aşeza la start vor avea de parcurs două ture de parc, distanţa fiind de aproximativ 2 kilometri.