Tribunalul Iași a decis începerea judecății în dosarul în care inculpatul Sbera Silviu Constantin din comuna Tansa este acuzat că ar fi încercat să ucidă un polițist în curtea postului de poliție din comună.
Potrivit încheierii pronunțate în camera preliminară, instanța a constatat că sesizarea Tribunalului prin rechizitoriul emis la 28 mai 2026 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași este legală, la fel ca administrarea probelor și efectuarea actelor de urmărire penală. În consecință, judecătorul a dispus începerea judecății.
Acuzațiile formulate de procurori
Inculpatul, aflat în arest preventiv, este trimis în judecată pentru ultraj sub forma tentativei de omor, tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj prin amenințare.
Conform rechizitoriului, incidentul s-ar fi petrecut în dimineața zilei de 30 aprilie 2026, în curtea Postului de Poliție Tansa, unde bărbatul s-ar fi prezentat pe fondul consumului de alcool și al unor nemulțumiri legate de modul în care i-ar fi fost soluționate problemele de către polițiști.
Procurorii susțin că acesta l-ar fi amenințat cu moartea pe un agentul-șef de poliție Darie Manole, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu și ar fi încercat în repetate rânduri să îl înjunghie cu un cuțit în zona superioară a corpului. Potrivit anchetatorilor, agresiunea nu s-ar fi consumat deoarece polițistul a reușit să se apere și să îl dezarmeze.
Anchetatorii mai arată că incidentul ar fi fost observat de persoane aflate în sediul postului de poliție, cărora le-ar fi provocat panică și teamă.
Amenințări ulterioare
Potrivit procurorilor, după ce a fost încătușat, inculpatul ar fi continuat să îl amenințe pe polițist și, ulterior, pe membrii familiei acestuia, în timp ce aștepta transportul către o unitate medicală. Unele dintre aceste afirmații ar fi fost surprinse de camerele video purtate de polițiști (body-cam), susțin anchetatorii.
În procedura de cameră preliminară nu au fost formulate cereri sau excepții nici de inculpat, nici de persoana vătămată. După analizarea dosarului, judecătorul a apreciat că Tribunalul este competent să judece cauza și că rechizitoriul respectă toate cerințele prevăzute de Codul de procedură penală. Prin urmare, Tribunalul a dispus începerea judecății pe fond a cauzei



