Curtea de Conturi a României a verificat modul în care Penitenciarul Iași a cheltuit bani publici pentru plata unor despăgubiri stabilite de instanță într-un litigiu de muncă. Cei 5.000 de lei achitați drept daune morale au fost plătiți în baza unei hotărâri judecătorești definitive, iar cercetările administrative derulate ulterior nu au stabilit răspunderea patrimonială a vreunui angajat al Penitenciarului.
Un audit al Curții de Conturi, derulat în perioada aprilie 2026 – septembrie 2026, a vizat una dintre plățile făcute de Penitenciarul Iași în urma unui proces pierdut în instanță. Verificarea a urmărit dacă banii publici folosiți pentru achitarea despăgubirilor au fost administrați potrivit legii. Auditorii nu au identificat neconformități privind regularitatea și corectitudinea modului de administrare a fondurilor publice.
Procesul care a dus la plata despăgubirilor
Povestea banilor începe în 2019, când un agent de poliție penitenciară din cadrul Penitenciarului Iași a fost sancționat disciplinar de conducerea unității. Prin Decizia nr. 242 din 16 octombrie 2019, angajatul a fost trecut din funcția de agent operativ principal I în funcția de agent operativ principal II, sancțiunea fiind „trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut”. Decizia a fost contestată în instanță.
Tribunalul Iași a admis acțiunea, prin Sentința civilă nr. 110 din 18 februarie 2022, iar soluția a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 517 din 13 septembrie 2022 a Curții de Apel Iași, în dosarul nr. 1697/99/2020. Instanța a dispus anularea sancțiunii disciplinare și plata drepturilor salariale corespunzătoare funcției deținute anterior.
Penitenciarul a plătit 5.000 de lei
După pronunțarea deciziei definitive, conducerea Penitenciarului Iași a emis, în 25 octombrie 2022, o nouă decizie prin care a anulat sancțiunea disciplinară. În decembrie 2022 au fost calculate și plătite și diferențele salariale rezultate din hotărârea instanței. Acestea au însumat 599 de lei brut, respectiv 445 de lei net, fiind aferente unor perioade din 2019 și actualizate cu indicele prețurilor de consum.
Separat, în noiembrie 2022, Penitenciarul a achitat 5.000 de lei reprezentând daune morale. Curtea de Conturi a verificat inclusiv dacă plata a fost susținută de documente, dacă a fost efectuată în conformitate cu procedurile privind cheltuielile publice și dacă suma a fost înregistrată corect în contabilitate.
Trei cercetări administrative în cazul prejudiciului
Plata celor 5.000 de lei nu a însemnat însă închiderea problemei pentru Penitenciarul Iași. Unitatea a derulat, între 2022 și 2025, trei cercetări administrative pentru a stabili dacă exista o persoană care putea fi făcută responsabilă pentru suma achitată din bugetul instituției.
Primele două dosare, transmise Administrației Naționale a Penitenciarelor în decembrie 2022 și octombrie 2023, au fost restituite pentru completarea cercetărilor. ANP a solicitat clarificarea unor aspecte considerate contradictorii sau insuficient fundamentate și depunerea unor documente suplimentare.
Al treilea dosar a fost transmis spre avizare în mai 2025. În martie 2026, Administrația Națională a Penitenciarelor a emis o notă de evaluare prin care a avizat scăderea din evidența financiar-contabilă a Penitenciarului Iași a sumei de 5.000 de lei, reprezentând daune morale, pe motiv că cercetarea administrativă nu a identificat o persoană căreia să îi poată fi imputată patrimonial paguba.
Potrivit documentelor analizate de Curtea de Conturi, comisia de cercetare administrativă nu a identificat o faptă ilicită care să aibă legătură directă sau indirectă cu îndeplinirea ori neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către vreun angajat al Penitenciarului Iași.
Comisia a analizat inclusiv conduita fostului angajat care a obținut în instanță anularea sancțiunii disciplinare. În documentele cercetării sunt menționate conflictele existente între acesta și conducerea unității, precum și un episod din 29 iulie 2019, când angajatul ar fi refuzat executarea serviciului de supraveghere ca dublură pe o secție de deținere. Situația a dus la sesizarea comisiei de disciplină, care a stabilit că fusese săvârșită o abatere disciplinară. Ulterior, sancțiunea aplicată de conducerea Penitenciarului a fost însă anulată de instanță. Instanța a stabilit și plata daunelor morale, considerând că procedura disciplinară finalizată prin retrogradarea în funcție a adus atingere unor valori personale nepatrimoniale ale reclamantului.



