Dezbatere din seria TIMPUL 140: Dileme economice. O criză în căutarea unui autor

0
57

Marti, 12 aprilie 2016, ora 18:00, în sala Benjamin Fondane a Institutului Francez Iași, Asociația revistei „Timpul” organizeaza dezbaterea Dileme economice. O criză în căutarea unui autor. Vor participa: prof. dr. Gabriel Claudiu Mursa, FEAA, UAIC, lect. dr. Mihaela Ifrim, FEAA, UAIC, Ana-Maria Icătoiu, Director Comercial și de Comunicare, Veolia Energie Iasi, prof. dr. Daniel Șandru, UPA, director revista Timpul. Dezbaterea va fi moderată de conf.univ.dr. George Bondor.

Dezbaterea de idei cu tema Dileme economice. O criză în căutarea unui autor își propune să identifice cauzele crizei financiare și a crizelor care au derivat din aceasta: criza economică, cea a locurilor de muncă, o criză a încrederii în piața liberă, criza Uniunii Europene etc. Este oare Statul principalul vinovat al crizelor în discuție? Sau, dimpotrivă, criza economico-financiară a fost urmarea încrederii prea mari în mecanismele de autoreglare ale pieței libere? Oare suprareglementarea sau, din contră, dereglementarea reprezintă punctul de plecare al crizei? S-a încheiat criza economică? Privind în istorie, ar trebui să ne întrebăm: sunt în genere necesare crizele? Se înscriu ele într-un fel de legitate socio-economică? Ce urmează după criza recentă? Evenimentul este realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

Participarea la eveniment este liberă. Dezbaterea se adresează atât publicului specializat, cât și elevilor și studenților interesați de înțelegerea adecvată a fenomenelor sociale și economice actuale.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

32 − 23 =