Două noi premiere, una absolută, la Opera Iași

0
117

Opera Națională Română din Iași propune publicului două noi premiere. Este vorba de operele „Făclia de Paști” (versiune concertantă), de Alexandru Zirra, și „O noapte furtunoasă”, de Paul Constantinescu, care vor fi prezentate într-un spectacol-coupé, programat pe 25 octombrie, de la ora 18:30, în Sala Mare. Evenimentul este inclus în calendarul celei de-a XXV-a ediții a Festivalului Muzicii Românești. „Făclia de Paști” este oferită în premieră absolută de Opera Iași.

Prezentăm publicului acest diptic de operă românească în contextul Zilei Internaționale a Operei, 25 Octombrie, și a Festivalului Muzicii Românești, proiect inițiat de Universitatea Națională de Arte ,,George Enescu” din Iași și ajuns la ediția XXV. Așadar, vorbim despre conlucrarea dintre două instituții artistice: una de învățământ academic, iar alta publică de spectacole, cu scopul de a pune în valoare creația lirică românească. Pornind de la manuscrisul lucrării „Făclia de Paști”, de Alexandru Zirra, pasul următor a fost orchestrația, ce poartă semnătura domnilor Prof. Univ. Dr. Ciprian Ion și Conf. Univ. Dr. Bogdan Chiroșcă, muzicieni ieșeni de clasă și cadre didactice ale Facultății de Interpetare, Compoziție și Studii Muzicale din cadrul UNAGE. Pasul al treilea îl reprezintă viața sonoră pe care o prinde partitura prin interpretarea forțelor artistice de care dispune Opera Iași: soliști, orchestră și cor. Sărbătoarea muzicii de operă de pe 25 octombrie este întregită de lucrarea „O noapte furtunoasă”, de Paul Constantinescu, al cărei libret are la bază tot un text de Ion Luca Caragiale” a declarat managerul interimar al Operei Naționale Române din Iași, Andrei Fermeșanu.

Biletele de intrare la reprezentația teatrului liric ieșean pot fi achiziționate de pe site-ul operaiasi.ro și de la Agenția Operei, care este situată în foaierul instituției. În această lună, Opera Iași va mai oferi încă două spectacole, „Trubadurul”, de Giuseppe Verdi, pe 28 și 29 octombrie.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here