Drujbarii se întorc la locul crimei

0
103

S-a întors lumea cu fundul în sus! La aproape 2 ani de la tăierea teilor de pe b-dul Ştefan cel Mare, şi la jumătate de an de la pregătirea unui nou masacru în Parcul Expoziţiei, artizanii acestei defrişări criminale s-au întors la locul faptei …să planteze tei”.

Aşa se face că „Organizaţia de Tineret a Partidului Social Democrat a răspuns apelului Primăriei Municipiului Iaşi, în procesul de plantare a 10.000 de tei în Municipiul Iaşi. Câteva zeci de tineri social-democraţi, însoţiţi de deputaţii Cristina Nichita şi Sorin Iacoban, viceprimarii Mihai Chirica şi Gabriel Surdu, precum şi consilierii locali Marius Ostaficiuc, Marius Aur, Constantin Axinia şi Cătălin Bulgariu au plantat astăzi, 29 octombrie, 50 de puieţi de tei în Parcul Expoziţiei”.

„Așa cum am promis, începem în forţă campania de plantare a 10.000 de arbori din specia tei în oraşul nostru. Salut iniţiativa tinerilor social-democraţi şi fac din nou un apel către toţi ieşenii care iubesc natura, indiferent de convingeri sau orientări politice, să ni se alăture cu fapta, nu doar cu vorba, în acest demers ambiţios”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica, preşedintele Organizaţiei Municipale Iaşi a Partidului Social Democrat şi iniţiatorul tăierilor de tei de pe pietonalul Ştefan cel Mare.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here