Elena Tudosă, femeia atacata si mușcată de o haita de 15 caini in padurea Ciric, da în judecată Primăria Iasi

0
100
După ce Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a clasat cauza pentru că numărul de zile de îngrijiri medicale de care victima a avut nevoie, respectiv 80-85 zile, a fost insuficient pentru a îndeplini cerințele infracțiunii de vătămare corporală- art. 194 alin. 1 lit. c Cod Penal, Elena Tudosă, victima atacului furibund al unei haite de 13-15 câini comunitari din zona Ciric (lacul Veneția) a decis să acționeze în judecată Primăria Municipiului Iași pentru a i se face dreptate pentru șocul și traumele pe care a fost nevoită să le suporte de la momentul atacului și până în prezent. Mai exact, Elena Tudosă a fost mușcată de câini comunitari în dimineața zilei de 4 decembrie 2016, în timp ce a mers să ia apă de la un izvor din curtea locuinței familiei Marin din mun. Iași, str. Ciric, nr. 35 A, situată pe malul stâng al lacului Ciric, în zona împădurită. Făcea acest lucru de aproximativ 20 de ani, de aceea, nu a considerat niciodată acest loc ca fiind un loc primejdios, cu toate că știa de existența acestei haite de câini. Potrivit declarațiilor de la acel moment, dacă în ajutor nu i-ar fi sărit o vecină, șansele ca ea să mai fi fost în viață astăzi, ar fi fost nule, raportul medical indicând mai multe plăgi la nivelul membrelor inferioare și superioare și jumătatea inferioară a abdomenului.
Clienta a fost nevoită să îndure dureri insuportabile, iar la nivel psihic, rănile vor fi cu greu vindecate definitiv. Declarațiile personale, precum și ale martorilor sunt grăitoare în acest caz în care există un responsabil pentru toate cele întâmplate, mai ales că nu e pentru prima dată când în Iași se petrec astfel de situații. Până în acest moment au fost uzate, pe latură penală, toate căile legale, urmând să ne adresăm instanței civile pentru ca victima Elena Tudosă să obțină despăgubirile  la care este îndreptățită pentru chinurile la care a fost supusă. Nu vorbim doar de un caz particular, o decizie favorabilă în această speță generând, poate, și o atitudine de curaj celor care au trecut sau vor trece prin situații similare, dar le e teamă să se adreseze instanțelor, căutându-și dreptatea într-un sistem tot mai deformat în ochii opiniei publice.”, a declarat Gianina Vera Poroșnicu, avocatul reclamantei Elena Tudosă, victimă a atacului câinilor maidanezi din 4 decembrie 2016.
Elena Tudosă a întreprins demersurile necesare pentru stabilirea unui vinovat pentru cele întâmplate. În acest sens, victima s-a adresat atât Poliției, Primăriei Municipiului Iași, cât și instațelor juridice. Potrivit organelor de cercetare, terenul pe care s-a petrecut fapta se află în administrarea Primăriei, motiv pentru care, după ce Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a emis ordonanța prin care a clasat cazul și referatul aferent, victima Elena Tudosă este hotărâtă să se constituie parte reclamantă în procesul civil pe care îl va intenta împotriva Direcției de Dezvoltare a Serviciilor Publice din cadrul Primăriei Municipiului Iași, bazat pe dispozițiile Codului Civil (răspundere pentru pagubele 258/ 2013- legea câinilor fără stăpân).
Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here