Eroii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz vor fi comemorați duminică în „Seara Memoriei”

0
51

Primăria Municipiului Iași va marca împlinirea a 100 de ani de la marile bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Duminică, 6 august, de la ora 20.00, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, ieşenii sunt aşteptaţi să închine câteva momente memoriei ostaşilor căzuţi pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial. Evenimentul, intitulat „Seara Memoriei”, este organizat de Primăria Municipiului Iaşi, prin Compartimentul Centenar, Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” Iaşi și Ateneul din Iași.

După prezentarea armelor și intonarea marșului de întâmpinare, comandantul Garnizoanei va saluta drapelul de luptă al gărzii de onoare, iar soprana Lăcrămioara Hrubaru – Roată va interpreta imnul național al României. Seara va continua cu un Te Deum, oficiat de preoți de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Episcopia Romano-Catolică Iași, și cu alocuțiuni susținute de primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, și comandatului Garnizoanei Iași, colonelul Dragoş Iacob. Va urma citirea numelor eroilor Regimentului 15 Infanterie căzuți la datorie. După Apelul Solemn cei prezenți vor aprinde candele în memoria eroilor. Evenimentul se va încheia cu defilarea gărzii de onoare.

Evenimentul este organizat în cadrul Programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași.

Pe 24 iulie / 6 august 1917 începea bătălia de la Mărăşeşti, decisivă pentru armata şi chiar existenţa statului român. Cu o concentrare impresionantă de forţe, germanii doreau spargerea decisivă a frontului şi scoaterea României din război. Rezistenţa îndârjită a românilor, pe parcursul a trei săptămâni de lupte sângeroase, i-a surprins pe germani, dar şi pe aliaţi. Când ofensiva germană a fost oprită, pe 21 august / 3 septembrie, deviza „Pe aici nu se trece” îşi câştigase un loc de onoare în istoria eroismului românesc.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

22 − 20 =