Situație absurdă și tensionată la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Copou, unde fostul director, Adi Cristi, continuă să se comporte ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat, deși decizia sa de pensionare a fost semnată în mod oficial în urmă cu câteva săptămâni. La 72 de ani, acesta revine zilnic în instituție, ocupă fostul birou de director și utilizează infrastructura instituției fără a mai avea vreo calitate legală.
Mai mult decât atât, prezența sa cotidiană nu este una discretă. Potrivit mai multor surse, Cristi parchează nestingherit în Parcul Copou, zonă în care accesul auto este interzis, și urcă apoi în biroul pe care refuză să îl elibereze. Totul, sub pretextul organizării Festivalului „Poezia la Iași” – eveniment pentru care, în mod oficial, nu mai deține nicio atribuție.
În paralel, conducerea instituției pare să se desfășoare într-un registru la fel de neobișnuit. Noul director interimar, Maria Bilașeschi, gestionează activitatea Casei de Cultură de la distanță, din sediul Uniunii Artiștilor Plastici de pe strada Lăpușneanu. Practic, instituția funcționează într-un sistem de „management prin telefon”, în timp ce fostul director ocupă fizic spațiul și influențează, direct sau indirect, dinamica internă.
Această dualitate de putere creează un blocaj instituțional evident. Pe de o parte, directorul interimar nu are prerogative complete – neputând face angajări, dar a operat deja modificări controversate în structura personalului. Pe de altă parte, prezența constantă a lui Adi Cristi întreține o stare de confuzie și autoritate paralelă.
Surse din cadrul administrației locale indică faptul că în cadrul Compartimentului Tehnic-Administrativ a fost adus un inspector detașat din Primărie, iar la Resurse Umane a fost transferată o angajată din cadrul UAP. Aceste mutări ridică semne de întrebare privind profesionalizarea și independența instituției.
În același timp, trei dintre cei mai vechi și apreciați angajați ai Casei de Cultură au fost concediați, într-o mișcare percepută de mulți drept arbitrară și lipsită de transparență. Decizia contrastează puternic cu menținerea pe post a Tatianei Dabija, (n.r. soția defunctului scriitor moldovean, Nicolae Dabija) titulară pe funcția de critic literar, a cărei competență este contestată în interiorul instituției. Aceasta este soția lui Nicolae Dabija, fapt care alimentează suspiciuni de favorizare.
În fundalul acestor tensiuni se conturează și o practică mai largă: redistribuirea angajaților din Primărie către instituțiile subordonate, în contextul unor posibile restructurări. Casa de Cultură „Mihai Ursachi” pare să devină astfel o verigă într-un mecanism mai amplu de reconfigurare administrativă, cu costuri evidente asupra stabilității și profesionalismului.
Rezultatul este o instituție captivă între trecut și prezent, între un fost director care refuză să plece și un actual director care nu reușește să se impună pe deplin. În loc să fie un spațiu viu al culturii ieșene, Casa de Cultură din Copou riscă să devină un exemplu de disfuncționalitate administrativă, unde deciziile se iau în absență, iar autoritatea se exercită fără legitimitate.
