Expoziția „Muzeul Științei și Tehnicii «Ștefan Procopiu» – Istoric, colecții și colecționari”

0
56

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași organizează la Palatul Culturii, în perioada 17 februarie – 15 mai 2022, expoziția foto-documentară „Muzeul Științei și Tehnicii «Ștefan Procopiu» – Istoric, colecții și colecționari”.
Istoria Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” începe în anul 1955, în cadrul Complexului Muzeistic ieșean, sub titulatura de Muzeul Politehnic. Prezenta denumire a fost adoptată în anul 1994, pe parcursul celor aproximativ șapte decenii de existență, muzeul devenind un reper cultural și turistic pe plan național și internațional.
Patrimoniul tehnic, științific și memorial, constituit prin achiziţii, donaţii şi transferuri, este structurat în colecții diverse și inedite ce s-au format în timp, marcând specificitatea și originalitatea muzeului. Colecțiile de automate muzicale, telegrafie, telefonie, radiotehnică, televiziune, tehnică fotografică și cinematografică, computere, meteorologie, orologerie, aviație, mașini de scris, mașini de calcul, aparate casnice, colecțiile memoriale „Petru Poniˮ și „Ștefan Procopiuˮ sunt ilustrative pentru patrimoniul deținut și valorificat în prezent în numeroase expoziții temporare.
Noua expoziție, curatoriată de muzeograf Teodora-Camelia Cristofor, este concepută ca o incursiune în povestea creării și evoluției muzeului, completând documentar expozițiile actuale deschise publicului vizitator.
Expoziţia „Muzeul Științei și Tehnicii «Ștefan Procopiu» – Istoric, colecții și colecționari” va putea fi vizitată în Holul Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiuˮ, de marți până duminică, în intervalul orar 10.00 – 17.00 (ora 16.30, ultima intrare), cu respectarea normelor impuse în contextul pandemiei. Accesul în muzee se face în baza prezentării certificatului verde Covid-19.
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

70 − = 69