Expoziţia „O lume în miniatură. Despre lucrurile mici ale civilizației Cucuteni”

0
94

Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Academia Română, Filiala Iași – Institutul de Arheologie, Muzeul Județean Botoșani, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava – Facultatea de Istorie și Geografie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – Facultatea de Istorie și Centrul Arheoinvest, organizează la Palatul Culturii, în perioada 19 iunie 2024 – 13 octombrie 2024, expoziția „O lume în miniatură. Despre lucrurile mici ale civilizației Cucuteni”, marcând în acest fel împlinirea a 140 de ani de la descoperirea celebrei civilizații de către folcloristul ieșean Theodor Burada.

Pe parcursul evoluției lor, comunitățile aparținând civilizației Precucuteni – Cucuteni și-au creat o adevărată lume la scară redusă, extrem de coerentă, variată și complexă, având aproape întotdeauna un prototip real în viața cotidiană. Alături de oameni și animale, în „Universul miniatural” sunt reprezentate, mai mult sau mai puțin fidel, diverse bunuri mobile, dar și construcții. Similare originalului sau nu, miniaturile au fost modelate în special din ceramică. Varietatea pieselor (vase, unelte, arme, instrumentar casnic, reprezentări la scară redusă ale unor structuri construite, mobile și imobile) conturează ipoteza potrivit căreia aceste artefacte nu au fost realizate ca reflex al unui singur fenomen.

Prezența pieselor miniaturale constituie o constantă în descoperirile arheologice din toate siturile Cucuteni. Expoziția reunește obiecte descoperite în stațiuni emblematice ale civilizației Cucuteni, precum cele de la Isaiia – Balta Popii, Cucuteni – Cetățuie, Scânteia – Dealul Bodești, Ruginoasa – Dealul Drăghici, Hoisești – La Pod (jud. Iași), Trușești – Țuguieta, Vorniceni – Pod Ibăneasa (jud. Botoșani), Fetești – La Schit (jud. Suceava).

Miniaturile se constituie într-un Univers coerent care reprezenta o parte specifică în viața cotidiană a comunităților Cucuteni. Analiza și observarea lor deschide perspective variate și inedite care ne permit nouă, celor de astăzi, o mai mare apropiere de oamenii care au trăit acum câteva milenii și care le-au creat. Aceste piese nu compun o „Lume alternativă”, ci o „Lume complementară”, un Univers care se îmbină și completează, se suprapune și intersectează cu lumea reală, cu ființele, construcțiile și obiectele de dimensiuni normale.

Parte a acestui Univers miniatural poate fi descoperită în expoziția al cărei vernisaj va avea loc miercuri, 19 iunie 2024, ora 13.30, la Palatul Culturii.

Expoziția poate fi vizitată cu biletul aferent Muzeului de Istorie a Moldovei (la prețul întreg de 20 lei, cu reducere 50% pentru pensionari, 75% pentru elevi și studenți, gratuit pentru elevii sub 18 ani, în vacanțele școlare) sau cu una din variantele de bilet compus (pentru cele patru muzee din Palatul Culturii, 60 lei preț întreg, sau pentru patru muzee din Palatul Culturii și trei din orașul Iași, 76 lei preț întreg) sau cu bilet pentru expoziție temporară la prețul întreg de 8 lei, cu același sistem de reduceri și gratuități.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here