Expoziție de sculptură și fotografie dedicată M.S. Regele Mihai I al României

0
69

În contextul împlinirii a 140 ani de la prima încoronare, precum și a împlinirii, în acest an, a centenarului nașterii M.S. Regele Mihai I al României, Ateneul Național din Iași vă invită luni, 10 mai 2021, începând cu ora 12:00, la vernisajul expoziției de sculptură ce poartă semnătura artistului Vladlen Babcinețchi.

Acesta va prezenta publicului, în cadrul special al Micii Galerii de Artă a Ateneului ieșean, o serie de creații dedicate M.S. Regele Mihai I, alături de fotografii de epocă. Moderatorul evenimentului va fi scriitorul Grigore Ilisei.

Evenimentul va fi transmis online, pe site-ul instituției. Accesul publicului este permis în limita locurilor disponibile, cu respectarea normelor de distanțare impuse.

Născut în Rezina, R. Moldova, Vladlen Babcinețchi este sculptor, dr. în inginerie industrială, autor a peste 20 de lucrări de for public și ansambluri monumentale din țară și străinătate. Este membru UAPR Filiala Iași, membru UAP Chișinău, partener al Fundației Maria Nobrega și consultant artistic al Share Arts&Crafts. Lucrările sale se găsesc în colecții private din București, Iași, Chișinău, Londra, Innsbruck, Viena și Moscova. În 2012 publică o monografie axată pe studiul proporției de aur, iar sculptura Nautilus, ce exemplifică iconic aplicații ale spiralei de aur asupra corpului uman aflat în mișcare – va fi amplasată definitiv la Florența, alături de da Vinci.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here