Expoziţie – eveniment de tapiserie românească și colaj textil a renumitei artiste Cela Neamțu, la Palatul Culturii din Iaşi

0
87

Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași vă invită să vizitați, în perioada 8 – 30 septembrie 2021, expoziţia retrospectivă LA ANIVERSARĂ – Cela Neamţu, un eveniment expozițional ce marchează împlinirea a 80 de ani de viaţă a celei care a fost denumită „marea doamnă a tapiseriei româneşti”.

Personalitate artistică remarcabilă în istoria artei plastice româneşti, om de o excepțională delicatețe și valoare culturală, recunoscută la nivel internațional, Cela Neamţu recreează în profunzimea stilului său propriu o lume fără timp, o lume în care eul artistei aspiră către valorile superioare ale spiritului uman, unind trăsăturile spiritului şi sufletului într-un univers artistic plin de har, frumuseţe şi valoare.

Cele 40 de lucrări expuse la Palatul Culturii din Iași se constituie într-un ansamblu bine conturat, echilibrat, menit să transmită privitorului un dialog între tradiție și modernitate, prin simbol, expresivitate, bogăţie ornamentală, monumentalitate, toate acestea definind opera artistică a Celei Neamțu.

Lucrările reunite cu acest prilej pe simezele Muzeului de Artă provin atât din colecțiile de patrimoniu: Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, Muzeul Judeţean Buzău, Centrul Cultural „Cela Neamţu” Ciurea, cât și din colecţii private, precum și din colecţia personală a artistei.

 Vernisajul acestei expoziții va avea loc marți, 7 septembrie 2021, ora 18.00, la Muzeul de Artă, în prezența artistei Cela Neamțu, cu participarea managerului Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, dr. Lăcrămioara Stratulat,  a șefului Muzeului de Artă, Valentina Druțu, a scriitorului Grigore Ilisei și a criticului de artă Petru Bejan. Curatorul acestui eveniment expozițional este Adina Rențea.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here