Fara masini particulare in zona Vamii din CUG! TIR-urile nu vor mai parca pe strada, iar vamesii vor lucra si in week-end

0
109

In urma unor discutii purtate intre primarul Mihai Chirica, Marius Costache, directorul Direcției Regionale Vamale Iași, și cu Mihai Arcana, șeful Biroului Vamal Iași, se intrevad o serie de soluții pentru a rezolva problema aglomerației de la punctul de vămuire din incinta TehnopolIS (capăt CUG). Astfel, dacă în anul 2015, când punctul de tranzit a fost mutat cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași de pe bd. Nicolae Iorga la TehnopolIS, acesta opera 50 – 60 de autovehicule pe zi, în prezent operează peste 200 de autovehicule pe zi. Evident, această creștere a traficului creează aglomerație într-o zonă oricum intens tranzitată, generează probleme de mediu și ridică dificultăți operatorilor vamali și transportatorilor.
O primă decizie a fost ca 20 de TIR-uri să poată fi trase în parcarea TehnopolIS, iar încă 20 în curtea Centrului Expozițional Moldova, aflat în administrarea Consiliului Județean. Totodată, reprezentanții Direcției Regionale Vamale s-au angajat să dubleze volumul de muncă cu transportatorii, în special din Ucraina și Republica Moldova, și să lucreze și la sfârșit de săptămână, urmând să asigure personalul și resursele financiare pentru aceasta.
Din discuțiile cu reprezentanții Direcției Regionale Vamale și din observațiile reprezentanților municipalității a mai ieșit la iveală un fenomen care aglomerează zona: o parte dintre autovehiculele parcate în zonă nu staționează în vederea activităților de vămuire, ci ocupă abuziv prima bandă a străzii și staționează ilegal. De aceea, în cursul zilei de joi, 9 februarie, edilul-șef a convocat o ședință a Comisiei de Circulație pentru a rezolva și această problemă. Astfel, primarul va propune instituirea unor reglementări suplimentare în privința utilizării primei benzi, pe care municipalitatea le va pune în practică prin montarea de indicatoare și realizarea de marcaje rutiere, dar și cu ajutorul Poliției Rutiere și al Poliției Locale.
Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here