„Dansul este un poem în care fiecare mișcare este un cuvânt.” – Mata Hari
Întotdeauna am considerat că muzica, dansul și poezia se pot împleti într-o cunună. Exuberantul dans ascunde poezia în suflet, iar muzica îi acordă ritm și rimă.
Scriitorul irlandez George Bernard Shaw spunea că „pentru a ne vedea chipul folosim oglinda, iar pentru a ne vedea sufletul – operele de artă”. Așa și este. În fața unei opere de artă emoțiile noastre se intensifică în grad diferit și iau forme diferite de la individ la individ. În acele momente ne descoperim sufletul, îl vedem, parțial, ca într-o oglindă.
Dansul este o artă. O artă veche. Dumnezeu este Cel ce a dat libertate oamenilor de a se exprima și prin dans. Pentru omul primitiv dansul exprima modul de gândire și de exprimare a vieții. Era stilul lui de viață. Prin dans omul transmitea celor din jur ceea ce simțea cu ajutorul „limbii universale a corpului”. Se exprima în dans prin diferite mișcări, deoarece atât noi, oamenii, cât și întreaga natură din jur se mișcă, efectuând diverse figuri lineare sau geometrice – ca niște fraze – pe care, sau în care, încap cuvintele. S-a vorbit și se vorbește dansând. Omenirea a evoluat, școala a perfecționat dansul, oferindu-i multă grație și forță.
Festivalului de Dans Modern din Statele Unite, intitulat pe scurt ADF (American Dans Festival) are un întreg istoric, originea lui fiind marcată de Festivalul de Bennington, organizat de Colegiul Bennington din statul Vermont, SUA. Mult mai târziu a fost denumit Festivalul de Dans American (ADF).
Festivalul se desfășoară în vara fiecărui an, în lunile iunie-iulie, cu participarea diferitelor Companii de dans. În acest an, în cuvântarea de bun venit a Directorului Executiv Jodee Nimerichter, a fost anunțată a 84-a aniversare a Festivalului și a 40-a în Durham, Carolina de Nord, festivalul poposind aici în Durham din New London, Connecticut, în urmă cu 40 de ani. S-au adus mulțumiri Universității Duke pentru incredibilul suport în toți acești 40 de ani. Orașul Durham, prin frumusețea și originalitatea lui, a fost cel care a atras companiile și dansatorii în desfășurarea acestui festival.
Sâmbătă, 1 iulie, la orele 19:00, a avut loc spectacolul companiei de dans PILOBOLUS, sub conducerea Producătorul executiv Itamar Kubovy, Directorilor artistici Robby Barnett, Michael Tracy și Renee Jaworski, a Producătorului executiv Itamar Kubovy și celebrilor dansatori: Antoine Banks-Sullivan, Nathaniel Buchsbaun, Krystal Butler, Isabella Diaz, Zachary Eisenstat, Heather Jeane Favretto, Jacob Michael Warren.
Denumirea Companiei vine de la un fung căruia îi place soarele, având o remarcabilă abilitate de a se orienta spre sursa de lumină și care crește prin pășuni, dar nu numai, fungii fiind prezenți peste tot, înmulțindu-se și răspândindu-se prin și peste tot ce alcătuiește viața omului. Acest fapt ni s-a amintit în video-clipurile prezentate, prin imagini sugestive.
A fost o seară de vară liniștită. Drumul flancat de copacii verzi în plină tinerețe, ducea spre Centrul Performant al Artelor din Durham. În drum am făcut o trecere în revistă a spectacolelor acestei formațiuni, vizionate în anii anteriori…
De îndată ce s-a ivit clădirea luminată a Centrului de Arte Performante, am parcat mașina și am intrat cu biletele la un control sever al bagajelor, control ce mi-a amintit de cel efectuat cu câțiva ani în urmă, la intrarea în Muzeul Metropolitan de Artă din New York. Desigur controlul este necesar în aceste vremuri tulburi, amenințătoare. Am urcat treptele și am ajuns în sala care, cu zece minute înaintea începerii spectacolului, era plină cu spectatori de toate vârstele.
Prezentația a început cu ON THE NATURE OF THINGS (În natura lucrurilor), dans creat în 2014, sugerând nașterea dorinței și legătura ei între rușine și răzbunare, sau mai bine zis dorința interconectată cu sfiiciunea și răzbunarea. Dansatorii, încurajați fiind de către coregrafi, ne-au oferit alcătuiri pe tema echilibrului, tehnici de contact dintre corpuri folosind legile fizicii și ajungând adesea la prize spectaculoase în acest dans, mișcările dansatorilor fiind condensate într-o arie circumscrisă. Trupurile, pe o muzică dominantă a lui Antonio Vivaldi – cel mai de seamă reprezentant al barocului venețian – , au executat un dans senzual impresionant, plin de grație și simbol.
A doua piesă ECHO IN THE VALLEY (Ecoul din vale) – în premieră, a avut nota sa de romantism, pe un aranjament muzical superb. Cele două numere ne-au ținut într-o încordare extremă, după care s-au derulat celelalte numere mai relaxante, prin gesturi și mimici amuzante, dar tot atât de perfect executate: ESC (Evadare), un număr creat în 2013, care a avut la bază un proiect de colaborare internațional – evadarea din situații grele, prin mișcări îndemânatice, foarte abile ale mâinilor, dar și ale corpului. Am remarcat că potpuriul muzical a conținut o melodie a actriței Maria Schneider, cea care ne-a încântat cândva cu rolul din filmul „Ultimul tangou”, actriță a cărei mamă a fost de origine română.
După pauză spectacolul a continuat cu piesa RUSHES (Graba, fuga) creată în 2007, arătându-ne că viața însăși este o scenă pe care noi toți dansăm, alergăm, trecem prin situații ridicole, ca cel al controalelor bagajelor călătorilor. În fond omenirea toată călătorește, dansează, fiecare își are mișcările proprii de dans în ritmul accelerat impus de secolului în care trăim. Iată că viața ne provoacă să imaginăm noi și noi figuri de dans, corespunzătoare noului „vocabular” folosit în „frazele” exprimate.
S-a lucrat cu intensă forță fizică, psihică, intelectuală și emoțională – sensibilitate magică – și o puternică capacitate de concentrare. Am putut vedea minunate exerciții acrobatice, ceea ce m-a făcut să exprim cu entuziasm, la sfârșitul spectacolului mult aplaudat: Acrobație, magie, fantezie!
Dansatorii au executat totul cu precizie, dovadă a talentului și a exercițiului intens, arătându-ne încă o dată că dansul este emoție și trăire, că dansatorii nu-și dăruiesc în zadar întreaga tinerețe acestei obositoare dar fascinante arte. Pe drept i-a numit Albert Einstein „atleții lui Dumnezeu”.
Cred că fiecare dintre cei care au vizionat acest spectacol, a simțit nevoia ca la sfârșit să mulțumească acestei Companii, dorindu-i succes pe mai departe.
Am părăsit sala de spectacol. Afară, ne-a învăluit blând aerul cald al serii. Orașul, străzile luminate, circulația mașinilor printre străjuitorii copaci ofereau un alt decor ochilor noștri. Pe scena adevărată a vieții imaginam încă – umbrele dansatorilor…
Vavila Popovici – Carolina de Nord
