Festivalul Operelor Independente debuteaza la Ateneul din Iași

0
82

Ultima parte a lunii iunie aduce la Ateneu evenimente culturale inedite:

Proiecție în avanpremieră a filmului „Planeta Petrila” în prezența regizorului Andrei  Dăscălescu și a celor doi protagoniști – caricaturistul Ion Barbu și minerul-șef de brigadă Cătălin Cenușă, veniți special de la Petrila, sâmbătă, 17 iunie, la ora 21.30 la Ateneul din Iași. Preț bilet 10 lei.

Filmul Planeta Petrila semnat de Andrei Dăscălescu votat de curând cel mai popular film din secțiunea Zilele Filmului Românesc la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania vine în avanpremieră la Iasi. Proiecția va avea loc sâmbătă, 17 iunie ora 21:00 la Ateneul din Iași. La proiecție va fi prezent Andrei Dăscălescu, regizorul filmului care va răspunde întrebărilor publicului la final.

Evenimentul va beneficia de prezența extraordinară a celor doi protagoniști din film: caricaturistul Ion Barbu și minerul-șef de brigadă Cătălin Cenușă, veniți special de la Petrila, precum și de prezența regizorului Andrei Dăscălescu. Toți trei vor introduce filmul și vor sta de vorbă cu publicul, după proiecție.

Pe lângă proiecția filmului, evenimentul include și o expoziție foto cu 23 de imagini surprinse de Andrei Dăscălescu între mai 2013 și ianuarie 2017 la Petrila, realizată cu sprijinul Epson.

Planeta Petrila vine în premieră în cinematografele din București și din țară pe 23 iunie.

Puteți urmări trailerul oficial al filmului accesând link-ul de mai jos:

“PETRILA, o lume ce nu seamănă cu nicio așezare posibilă, cu NIMIC și NIMENI de NICĂIERI…” este citatul ce stă scris pe un zid la intrarea în orașul minier, într-un moment în care principalul motor economic, mina de cărbune, se închide, aruncând comunitatea într-un declin ireversibil. Planeta Petrila urmărește, timp de trei ani, două lumi: cea a lui Ion Barbu, fost miner devenit artist și activist, și cea a minerului-brigadier Cătălin Cenușă.  Ambele personaje se luptă cu sistemul: artistul pentru a salva de la demolare clădirile istorice ale minei, pe care le visează transformate în centre culturale, iar minerul pentru a-și transfera brigada la o altă mină.

Documentarul realizează portretul unei lumi rămasă fără perspective, cu accente absurde, adesea amuzante, dar cu teme universale precum rezistența prin artă, păstrarea identității sau alternativa culturală a unui oraș în era post-industrială.

Cunoscut publicului pentru Constantin și Elena pentru care a luat Premiul ’First Appearance’ la IDFA, în 2008 și ’Premiul pentru Debut’ la TIFF în 2009, Andrei Dăscălescu semnează regia, scenariul și imaginea pentru Planeta Petrila, cel de-al doilea film documentar al său.

Montajul este realizat de Mircea Olteanu, Ștefan Pârlog și Andrei Dăscălescu iar sunetul de Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu. Producătorul filmului este Anamaria Antoci, iar coproducători: Hanka Kastelicová (HBO Europe), Alina David și Andra Radu (HBO România).

Planeta Petrila este o producție FILMLAB, în coproducție cu HBO Europe, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Institutului Cultural Român, dezvoltat cu sprijinul Ex Oriente Film 2015, workshop organizat de Institute of Documentary Film, Cehia și este distribuit în România de Transilvania Film.

Puteți găsi mai multe informații despre film accesând pagina:  https://www.facebook.com/PlanetaPetrila

Cu sprijinul: Epson, Complexului Muzeal Județean Neamț și al Ateneului din Iași.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Cinemagia, Zile și Nopți, Vice, PressOne, Radio România Cultural, Cinefan, Orasul Meu, Cinema Rx, Cooperativa Urbană, Liternet, Sub25, All About Romanian Cinema.

Ateneul din Iași vă invită sâmbătă, 17 iunie, la ora 21.30 la proiecția în avanpremieră a documentarului „Planeta Petrila”. Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 10 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului, de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

Festivalul Operelor Independente – Ediția I, va debuta luni, 19 iunie la ora 11.00 cu spectacolul de operă  „Motanul încălțat” susținut de o trupă independentă din București. Preț bilet 10 lei.

Aflat la prima ediţie, Festivalul Operelor Independente este o iniţiativă inovatoare în contextul cultural regional precum şi în perimetrul instituţional căruia îi aparţine Ateneul din Iaşi.

Suita de manifestări are ca idee centrală susţinerea, promovarea şi impulsionarea producţiilor din domeniul teatrului muzical realizate de către artiști independenți, indiferent de cetăţenie, precum și spectacolelor realizate de instituții de învățământ academic de profil. Punerea în valoare a tinerilor interpreţi şi realizatori, prin aducerea lor în prim-planul vieţii artistice, reprezintă o oportunitate de afirmare, dezvoltare şi recunoaştere profesională.

Festivalul este deschis şi lucrărilor muzicale în primă audiție precum și producțiilor experimentale de teatru muzical, dorindu-se o întâlnire între tradiţia genului şi impulsurile novatoare ale secolului 21, propunând publicului spectacole de operă, operetă şi spectacole muzicale pentru copii, stimulând creativitatea, inovaţia şi experimentul în interpretare şi realizare scenică.

Festivalul NU se adresează producţiilor realizate de către instituţiile de stat de profil.

Spectacolul de operă „Motanul încălțat” de C.Trăilescu va deschide prima ediție a Festivalului Operelor Independente la

Secțiunea Clasic și va fi susținut de o trupă independentă din București.

Punerea în scenă are la bază tipologia de „poveste în poveste”, personajele participând cu succes la realizarea acestui tablou fantastic, luând parte, pe parcursul derulării operei, la realizarea unei noi povesti, din interior. Puntea dintre real și imaginar a fost ticluită cu multă finețe și îndemânare, în plan scenic utilizând obiecte simple pentru a demonstra cum cei mici reușesc să-și construiască un univers propriu, viu colorat, plin de idealuri și vise, folosindu-se doar de imaginația și inocența lor.

Astfel, spectacolul este efervescent, plin de energie, o explozie de bună dispoziție pentru publicul de toate vârstele.

Toți membrii echipei sunt laureați ai concursurilor naționale și internaționale și niște tineri artiști dornici de afirmare. Dedicarea și profesionalismul sunt două atribute care îi caracterizează, dorind ca pe mai departe că se perfecționeze în arta cântului, construind personaje cât mai complexe și originale,care să ajungă la inimile spectatorilor.

Regia: Daniel Prallea Blaga

Conducerea muzicală: Ioana Cojuharov

Proiect coordonat de conf.univ.dr. Claudia Codreanu

Motanul: Gloria Tronel

Ionică: Adrian Pleşca

Împăratul: Nermin Al Samman Al Madani

Marele dregător: Constantin Traşcă

Domniţa: Mădălina Constantinescu

Doica: Teodora Ilinescu

Hoţul, Robul şi Uriaşul: Andrei Hâncu

Iepuraşul Alb:Teodora Constantinescu

Spectacolul a obținut premiul II la Opera Fringe Festival, București, 2016

Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 10 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului, de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here