Festivitate specială organizată de Consiliul Județean pentru trei canotoare de excepție ale Iașului

0
39

Consiliul Județean Iasi a acordat titlul de cetățean de onoare al județului Iași canotoarelor Amalia Bereș, Mădălina Bereș și Patricia-Andreea Cireș. La ceremonia de decernare, care a avut loc la Baza Nautică Dorobanț, au participat consilieri județeni, familiile celor trei sportive, antrenori și canotori legitimați la CSM Iași.

 Plenul Consiliului Județean Iași a aprobat acordarea titlurilor de cetățean de onoare Amaliei Bereș, Mădălinei Bereș și Patriciei-Andreea Cireș, în ședința din 28.08.2024, ca o recunoaștere a rezultatelor extraordinare obținute de cele trei canotoare. Amalia Bereș a fost medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Paris, iar sora ei, Mădălina Bereș, este medaliată la campionate europene, mondiale și la Jocurile Olimpice din 2016. Patricia-Andreea Cireș a reprezentat Iașul la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, dar și la alte competiții internaționale la care a obținut performanțe remarcabile. Sportivă legitimată la Clubul Sportiv Municipal Iaşi, Patricia-Andreea Cireș a câștigat medalia de bronz la Campionatele Mondiale de Juniori de la Tokyo în 2019, titlul de campioană europeană în 2020, titlul continental la tineret şi medalia de argint la Campionatele Mondiale în 2022, precum şi titlul mondial la tineret în 2023.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here