FOTO. Casatorie inedita intre un lider al studentilor din Iasi si fiica consilierului IPS Teofan. Prima “casatorie regalista” din Iasi

0
229

În acest week-end, la Iași s-a consumat cea mai atipică căsătorie din istoria post-decembristă a Iașului. Silvian Emanuel Man, președinte de onoare al Ligii Studenților din Iași, a cerut-o de sotie pe frumoasa Maria Sturza, langa statuia Regelui Ferdinand I. Actul de iubire si patriotism autentic a fost oficiat e primarul Mihai Chirica, in prezenta nasilor de cununie ai celor doi tineri, parintele Dan Damaschin si prezbitera Vasilica.  

Împărtășesc cu voi și un moment special din viața familiei. Ieri după-amiază, la Iași, în zona dintre Catedrala Mitropolitană și Primărie, fiica Maria și Silvian Emanuel Man au spus „da” la cununia civilă oficiată de primarul Mihai Chirica. E prima dintre cele trei fete care face acest pas întru întemeierea unei familii. Mirii au dorit ca acest moment să se desfășoare în fața statuii Regelui Ferdinand I „Întregitorul” (1914-1927) dintr-un patriotism autentic, firesc, dovedit de-a lungul timpului prin fapte concrete. Urmează cununia religioasă și alte emoții – și mai mari – pentru un tată fericit!”, este mesajul socrului mic, nimeni altul decat Constantin Sturzu, consilier la Arhiepiscopia Iașilor si preot paroh la Biserica “Naşterea Maicii Domnului” – Talpalari, Iaşi.

Silvian Emanuel Man a candidat la funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prima prima instituţie de învăţământ superior modern, pentru mandatul 2020-2024. Activitatea acestuia, atat din postura de fost lider al studentilor, de  vicepreședinte Identitate Naţională în cadrul Ligii Studenţilor ori de apropiat al Caii Neamului,  are un caracter extem de asumat, atat o incarcatura nationalista, de intarire a identitatii romanesti, un real filon romanesc, filantropic si cultural.

Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here