FOTO. Modelul de amenajare peisagistica de la Palas, copiat “la firul ierbii” pentru Esplanada de la Teatrul National din Iasi

0
90

Astazi a fost semnat contractul de servicii de proiectare a lucrărilor de reabilitare și modernizare a esplanadei Teatrului Național „Vasile Alecsandri”. Proiectul va fi făcut în cel mult două luni de SC Trust AVB SRL în cadrul unui contract în valoare de 120.000 lei, fără TVA (142.800 lei, cu TVA).

Documentația tehnică va viza parcul dintre instituția de cultură și Catedrala Mitropolitană, cu o suprafață de 9.744 metri pătrați. Studiul de fezabilitate al proiectului de reabilitare și modernizare a esplanadei a fost aprobat de consilierii locali în ședința din 28 iunie 2019. Potrivit studiului, valoarea totală a investiției este estimată la aproape 50 milioane lei, din care construcțiile și montajul reprezintă circa 44 milioane lei, iar durata estimativă de execuție a lucrărilor la 12 luni.

Ce lucrări vor fi făcute

Potrivit studiului de fezabilitate menționat, lucrările vor include demolarea fântânilor existente și realizarea unor fântâni și construcții anexe în conformitate cu normele și exigențele actuale în construcții. Totodată, vor fi modernizate aleile și trotuarele, iar instalațiile și finisajele vor fi refăcute integral.

Concret, lucrările de intervenție asupra esplanadei sunt următoarele:

– axul central va fi degajat și subliniat de o bandă de vegetație joasă, gazon și aranjamente floricole, cu lățimea de 12 metri, însoțită de două alei amplasate simetric față de ax;

– în zona dinspre pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt se va realiza în ax un bazin decorativ, de formă circulară, cu jocuri de apă și lumini;

– forma circulară a băncilor perimetrale aleii care înconjoară bazinul vor asigura vizibilitate atât spre catedrală, cât și spre teatru;

– se va păstra sistematizarea verticală și poziția zidurilor de sprijin existente care traversează axul central;

– în dreptul zidurilor de sprijin, între scările situate pe cele două alei laterale axului, sunt prevăzute trei fântâni decorative succesive care subliniază axul central;

– pentru a primi lumină pe toată durata zilei, cele patru statui din parc vor fi reamplasate pe partea de nord a traseului pietonal central, cu fața spre sud;

– pe latura opusă statuilor, cu fața spre acestea, vor fi prevăzute bănci dispuse semicircular, concentrând vizibilitatea spre o zonă în care se pot organiza și mici spectacole în aer liber;

– în zona dinspre teatru, în locul fântânilor existente, se propun un mic amfiteatru orientat spre sud, sub care sunt amplasate spațiile administrative și de control ale parcului, și o grupare florală spațială, ambele însoțite de mici fântâni decorative;

– de o parte și alta a axului central, deschis, vor fi prevăzute alei sinuoase în umbra vegetației înalte;

– în proiectul de peisagistică s-a păstrat ideea dispunerii celor două masive vegetale către limitele laterale, anume strada I. C. Brătianu, respectiv aleea de acces la Casa de Oaspeţi „Sfântul Nicolae” și sublinierea acestora cu o vegetație decorativă, variată, joasă.

Obiectele de mobilier urban propuse în cadrul spațiilor amenajate sunt bănci, buvete, coşuri de gunoi; corpuri de iluminat montate în finisajul aleilor, încastrate în gazon, corpuri de iluminat pitice, corpuri de iluminat înalte, reflectoare la nivelul gazonului, pentru iluminarea statuilor; plăci comemorative, plăci cu istoricul zonei, panouri de expunere a picturilor; pavilioane și pergole.

Pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități se propune:

– accesul la teatru se va realiza și prin trepte, dar și prin rampe;

 – racordul dintre diferitele niveluri ale scuarului teatrului se va realiza prin scări, dar și prin rampe cu panta de 8%;

– accesul în parcul teatrului se va face prin alei în pantă sau la acelaşi nivel.

Pentru persoanele cu deficiențe de vedere, sistemul de afişaj al istoricului zonei și plăcile comemorative vor fi scrise şi în sistem Braille.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here