Fratele lui Relu Fenechiu a scăpat de procesul penal pe care l-a avut după moartea unui bărbat! Totuşi, Lucian Fenechiu, fratele fostului ministru al Transporturilor, trebuie să achite despăgubiri după decizia luată de judecătorii din cadrul Curtii de Apel Iaşi. “Instanţa respinge, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţi. Definitivă“, au spus magistraţii ieşeni.
Amintim că, iniţial, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus încetarea procesului penal pentru ucidere din culpă, din cauza prescripţiei răspunderii penale. “Instanţa încetează procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpata Engineering And General Constructing (Engeko) SRL a infractiunii de ucidere din culpă, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Incetează procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul Fenechiu Lucian a infracţiunii de ucidere din culpă, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Admite, în parte, acţiunea civilă şi obligă, în solidar, pe inculpaţii Fenechiu Lucian şi Engineering And General Constructing (Engeko) SRL să plătească daune în valoare totală de 702.000 de lei“, au afirmat judecătorii.
Ce au spus oamenii legii
În acest dosar penal, Lucian Fenechiu și firma SC Engeneering And General Constructing SA au fost acuzați de ucidere din culpă. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au menționat că Lucian Fenechiu a intrat în vizorul lor în urmă cu mai bine de un deceniu. „În ziua de 24 august 2013, inculpatul L.F., în calitate de administrator al societății inculpate SC Engeneering And General Constructing Iași (fostă SC Fene Grup SA), angajator al persoanei vătămate C.V., nu a luat măsuri de protejare a golurilor din acoperișul unui imobil aflat în construcție, în stadiul realizării acoperișului, la punctul de lucru al firmei din municipiul Iași și a permis ca persoana vătămată să lucreze fără să fie echipată cu echipamentul de protecție specific lucrului la înălțime și fără a avea efectuat controlul medical periodic pentru anul 2013, ceea ce a dus la căderea în gol a persoanei vătămate aflate pe șantier”, au declarat reprezentantii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.
Oamenii legii au adăugat că autoritățile au fost anunțate despre producerea incidentului deosebit de grav printr-un telefon la numărul unic pentru apeluri de urgență 112. La scurt timp, la fața locului a ajuns un echipaj medical, care a preluat victima și a transportat-o de urgență la spital. „Pe 29 august 2013, în timp ce se afla internată în Spitalul Clinic de Urgență «Prof.dr. Nicolae Oblu», din Iași, persoana vătămată a decedat”, au încheiat procurorii.



