Funeraliile Reginei Ana scurteaza programul „Weekend-urilor muzicale la Palatul Roznovanu”

0
83

Primăria Municipiului Iaşi continuă spectacolele în aer liber la sfârşit de săptămână. Deşi iniţial erau programate a avea loc şi sâmbătă, 13 august, în semn de respect faţă de funeraliile naţionale ale Reginei Ana a României, programul din această săptămână al „Weekendurilor muzicale la Palatul Roznovanu” va avea loc doar duminică, 14 august.

Evenimentul, care va începe la ora 18.00, va fi dedicat muzicii româneşti şi va cuprinde două părţi. În prima dintre acestea va concerta Cvartetul „Colosseum”, format din Anca Bâzgu – vioara întâi, Radu Coțoman – vioara a doua, Corina Gavril – violă şi Silviu Fântână – violoncel. Cea de a doua parte va cuprinde un program muzical al copiilor grupei de canto popular din cadrul Şcolii de Muzică „Petran Music School”. Evenimentul este inclus şi în proiectul „Săptămâna Diasporei la Iași”.

Concertele vor avea loc pe Pietonalul Ștefan cel Mare, în fața sediului Primăriei. În caz de vreme nefavorabilă, manifestările se vor desfășura în Sala Mare a Palatului Roznovanu

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here