Gina Popa, ultima ziarista de cultura a Iasului, se retrage din presa dupa 20 de ani de activitate

0
111

Cea mai veche ziarista de pe domeniul cultural din Iasi, Gina Popa, se retrage din mass media pe care a slujit-o timp de 20 de ani. Doua decenii a reusit performanta de a scrie la acelasi ziar, de a fi cronica obiectiva a culturii dezlantuite, fragede, curtate sau frante, petrecute intre cele 7 coline. Un munte de modestie ascuns intr-un trup feciorelnic de ziarista de moda veche, o prietena calda si echilibrata, un rar profesionist, un om sincer intr-o presa de abjectii, Gina Popa a trecut de cealalta parte a presei scrise. Paradoxul face ca ziarista pe ai carei umeri firavi s-a zbantuit ludicul timp de 2 decenii, sa fie inlocuita de o tanara de …20 de ani.

O întâmplare fericită a făcut ca, în ultimele luni, să-mi revină sarcina de a răsfoi colecţia ziarului „Evenimentul Regional al Moldovei”, încă de la primul număr, ieşit de sub tipar – parcă şi simt mirosul de cerneală! – în dimineaţa de 27 mai 1991. Anul acesta, se împlinesc 25 de ani de când cotidianul apare la Iaşi, ajungând apoi în toate judeţe Moldovei, de la Bacău şi Botoşani, la Neamţ, Suceava şi Vaslui. O istorie care foşneşte sub degete, stând faţă în faţă cu obiectivul aparatului foto de nouă generaţie. Acolo, în faţa hârtiei de ziar, protejată de trecerea vremii între coperte de carton, am avut revelaţia schimbării lumii în care trăim.

De pildă, erau pe prima pagină titluri despre problemele industriei. Fabricile şi uzinele acelea au devenit istorie; din unele a mai rămas doar locul. Sau… ştirile despre „criza untului”, o problemă pentru comunitate, în primii ani de după schimbarea regimului comunist. La fel ca unii dintre dumneavoastră, eu îmi amintesc astfel de crize, însă acestea par a fi de neconceput pentru cititorii din noua generaţie.

Acum câteva săptămâni, mi-am dat întâlnire cu un poet de 20 de ani. Urma să vorbim, într-o cafenea cu nume de personaje shakespeariene, despre prima lui carte, a cărei lansare era anunţată peste câteva zile. Am obiceiul de a mă simţi uneori foarte bătrână, însă de data aceasta maturitatea interlocutorului meu m-a făcut să-mi vin în fire! Nu doar că m-a surprins aşteptându-mă în faţa cafenelei – în condiţiile în care şi eu am ajuns cu vreo două minute mai devreme – şi intrând el primul pe uşă, întocmai cum scrie în toate aproape uitatele coduri ale bunelor maniere, ba mai mult, nu s-a aşezat pe scaun până nu am făcut-o eu mai întâi. După mai bine de jumătate de oră, când am închis reportofonul, m-a întrebat: „Textul acesta va apărea şi în ziar sau doar pe site?” Şi în ziar, l-am asigurat, precizând că există spaţii generoase consacrate evenimentelor din domeniul cultural. „Cool!”, a exclamat el.

Am auzit multe despre presa scrisă în ultima vreme, dar nu m-am gândit că va veni momentul în care va fi şi „cool”! A doua zi, poetul nostru a postat o fotografie cu pagina de ziar în care scriam despre lansarea cărţii lui. Judecând după like-uri şi comentarii, treaba asta chiar a fost „cool”!

Am încercat să-mi aduc aminte care a fost prima reacţie pe care am primit-o după un text semnat în ziarul „Evenimentul”. Militina Agapie, nonagenara care mi-a atras atenţia în tramvai, învăţându-i pe copiii din faţa ei cuvinte în rusă, franceză şi engleză, mi-a adus o sticlă cu vin, pentru că am scris despre viaţa ei. După ce, fâstâcită, am refuzat-o, a revenit peste câteva ore şi mi-a lăsat la redacţie un dosar burduşit de coli de scris. Pe prima coală, mi-a scris: „De astea trebuie să aveţi nevoie”! Iar eu am ataşat, atunci, o aripă la „aparatul meu de zbor”.

Altădată, aflasem că un membru corespondent al Academiei Române, de la Filiala Iaşi, a devenit membru titular. Am bătut la multe uşi până l-am găsit. La câteva zile după ce a apărut interviul – o istorisire extraordinară a copilului crescut într-un sat uitat de lume şi ajuns academician – am primit la redacţie un plic timbrat. În interior, pe o coală albă, litere mărunte, cuvinte bine cântărite şi totuşi, atât de mari pentru mine!

În ziua aceea, în care mi-au crescut un anume fel de aripi, eram departe de a realiza că tocmai bucuria acestui început va fi amintirea mea cea din urmă, după 20 de ani, la hotarul unei etape definitorii de viaţă. Celor care mi-au dat din cunoştinţele şi curajul lor, celor care mi-au dat libertatea de a scrie, celor care mi-au încredinţat gândurile lor şi, nu în cele din urmă, cititorilor cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”, gratitudinea mea, pentru a mă fi inclus într-o poveste al cărei farmec are mereu ceva vechi, ceva nou, ceva „cool”!”, ultimul editorial al ziaristei Gina Popa, aparut in Ziarul Evenimentul.

Gina va putea fi gasita de acum incolo pe holurile uriase si proaspat primenite ale Palatului Culturii, in calitate de PR al Complexului Muzeal “Moldova”.  Mult succes, Gina!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here