Greva din Educatie continua si in a doua saptamana. Examenul de Bacalaureat, compromis

0
142

Greva din Educaţie continuă şi luni, 29 mai, zi în care trebuie să înceapă înscrierile la examenul de Bacalaureat 2023. În weekend nu au avut loc noi negocieri, iar duminică, purtătorul de cuvânt al Guvernului le-a prezentat cadrelor didactice aceeași ofertă pe care acestea au respins-o deja.
Solicitările de la ultimele negocieri avute de sindicalistii din Educatie cu reprezentanții Guvernului privesc majorare salarială de 25%, în medie, până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unice; emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar însemna că salariile medii ar urma să crească cu 60%.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, angajații din sistemul de învățământ vor primi în mod diferențiat următoarele sume: 2.500 de lei, care reprezintă măsuri de susținere ce vor asigura un regim tranzitoriu până la adoptarea noii grile de salarizare pentru personalul didactic și didactic auxiliar. Vor primi 1.000 de lei în iunie și 1.500 de lei în luna octombrie. 1.000 de lei pentru personalul nedidactic – 500 de lei în iunie și 500 de lei în septembrie.
Luni încep înscrierile pentru Bacalaureat Conform calendarului, luni încep înscrierile la examenul de Bacalaureat 2023, iar Ministerul Educaţiei pasează responsabilitatea pentru înscrieri directorilor de școli.
Conform calendarului examenului de bacalaureat 2023, în perioada 29 mai – 7 iunie este programată înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen. Directorii unităţilor de învăţământ care pot asigura resursa umană necesară acestui tip de activitate vor comunica părinţilor şi elevilor toate aspectele necesare pentru realizarea înscrierii”, se arată în comunicatul ministerului.
Greva generală a profesorilor a început luni, 22 mai, iar negocierile care au avut loc până acum între sindicate și Guvern au eșuat.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here