Iasul are prima arhitecta sefa din istoria urbanismului local

0
99

Primarul Mihai Chirica a semnat o dispoziție prin care începând de astăzi, 18 decembrie, în postul de arhitect-șef al orașului a fost numită, interimar, arhitectul Andreea – Raluca Mocanu. De altfel, conducerea Primăriei Municipiului Iași a decis ca, până la ocuparea definitivă, prin concurs, a postului de arhitect-șef, funcția respectivă să fie ocupată, prin rotație, de către angajații Direcției de Arhitectură și Urbanism care au pregătirea necesară. În condițiile în care postul nu este încă ocupat definitiv, această măsură urmărește ca toți angajații Direcției respective care au pregătirea corespunzătoare să exercite atribuțiile funcției de conducere, în vederea consolidării experienței profesionale. Prin decizia conducerii Primăriei Municipiului Iași, noul arhitect-șef interimar va avea un plan de acțiune bine stabilit, cu indici de performanță clari.

În același timp, municipalitatea va trimite către Agenția Națională a Funcționarilor Publici documentația necesară pentru organizarea concursurilor pentru ocuparea tuturor funcțiilor vacante, printre care și cea de arhitect-șef. Până la organizarea concursurilor, primarul îi invită pe arhitecți să își depună CV-urile la municipalitate, trimițându-le în format electronic la adresa cabinet.primar@primaria-iasi.ro, cei selectați urmând să fie transferați în cadrul municipalității, dacă întrunesc condițiile legale. 

Reamintim că primarul Mihai Chirica a făcut un apel public către toți specialiștii din urbanism (arhitecți, specialiști în amenajarea teritoriului, designeri urbani și alți specialiști în domeniu) care își desfășoară activitatea la diferite instituții publice să vină să lucreze la Primăria Municipiului Iași. Municipalitatea le va acorda transferul, în condițiile legii, pentru a-și putea desfășura activitatea în administrația locală. Chiar dacă nu vor fi angajați în aceste condiții, în momentul în care Agenția Națională a Funcționarilor Publici va organiza concursurile, cei interesați vor fi notificați de municipalitate pentru a se putea înscrie la concurs.

În prezent, în cadrul Direcției de Arhitectură și Urbanism a Primăriei Municipiului Iași sunt vacante trei posturi de consilier superior și patru posturi de consilier principal.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here