Iluminatul public din Iasi va fi modernizat cu fonduri europene

0
56

Investițiile în modernizarea iluminatului public din Iași au făcut obiectul unui proiect de hotărâre avizat favorabil de consilierii locali joi, 21 martie. Actul normativ a privit aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general al proiectului „Reabilitare/modernizare/extindere, eficientizare rețea de iluminat public în Municipiul Iași, a valorii proiectului și a cheltuielilor legate de proiect.

În luna decembrie 2018 proiectul a fost declarat eligibil pentru accesarea de fonduri europene. Finanțarea proiectului se va face prin Programul Operațional Regional 2014-2020 – Axa Prioritară 3: „Sprijinirea tranziție către o economie cu emisii scăzute de carbon” –  Prioritarea de Investiții 3.1: „Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor”, Operațiunea C „Iluminatul Public”.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 21.868.648,10 lei, inclusiv TVA. Cofinanțarea din partea Municipiului Iași pentru acest proiect este de 436.219,37 lei.

Intervențiile vor consta în modernizarea tablourilor punctelor de aprindere pentru iluminat (287 bucăți) și echiparea lor cu module de telegestiune, realizarea unui sistem de telegestiune, înlocuirea aparatelor de iluminat existente depășite din punct de vedere fizic cu unele performante, de tip LED, echipate cu module de telegestiune, alese în conformitate cu criteriile impuse de clasele de iluminat ale străzilor și de configurația existentă în teren, echiparea stâlpilor de iluminat a unei străzi din Municipiul Iași (Șoseaua Arcu) cu panouri fotovoltaice, suplimentarea, dacă este cazul, a aparatelor de iluminat în funcție de criteriile impuse de clasele de iluminat ale străzilor și de configurația existentă în teren, înlocuirea și/sau adaptarea brațelor și a colierelor de prindere conform calculelor luminotehnice, folosirea stâlpilor existenți din rețeaua electrică ca suporți pentru noile aparate de iluminat acolo unde se impune.

Potrivit indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții, este vorba despre 4.088 de corpuri de iluminat cu LED, 4.122 de module de telegestiune cu punct luminos, 41 de stâlpi echipați cu panouri fotovoltaice, 287 de puncte de aprindere și de achiziția unui sistem de telegestiune.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 1 = 7