În satele ieșene nu există niciun cabinet stomatologic școlar

0
86

În satele din județul Iași nu există, în prezent, niciun cabinet stomatologic de stat, deși la nivelul municipiului mai există încă trei astfel de cabinete. Numărul cabinetelor private, în cele 93 de comune ale Iașului, este de 133, însă numai 78 dintre ele au încheiate contracte cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Iași (CAS Iași). În mediul urban situația diferă, numărul cabinetelor stomatologice fiind de patru ori mai multe, anume 557 de cabinete, dintre care doar jumătate au momentan încheiate contracte cu CAS.

Prin urmare, total al cabinetelor stomatologice din mediul urban este de aproape patru ori mai mare decât cel din rural, în condițiile în care, conform statisticilor Direcției Județene de Statistică Iași, publicate la începutul anului 2018, populația din rural o depășea pe cea din urban cu aproximativ 28.000 de persoane. Totodată, dacă în municipiu există, la  momentul actual, 21 de cabinete stomatologice școlare, în satele ieșene nu există niciun astfel de cabinet care să ofere servicii copiilor din unitățile de învățământ.

Informațiile fac parte dintr-un răspuns al reprezentanților Ministerului Sănătății, trimis Senatorului USR Dan Lungu, după ce acesta i-a adresat o întrebare fostului Ministru, Sorina Pintea, în legătură cu situația cabinetelor stomatologice din județul Iași. Această întrebare a apărut și în contextul crizei asistenților medicali stomatologi, numeroase materiale din presa locală menționând faptul că la nivelul municipiului Iași există un total de 1.500 de medici stomatologi, în cabinetele cărora lucrează numai 30 de asistenți.

Criza aceasta a asistenților medicali stomatologi cu care ne confruntăm este dublată de cea a lipsei cabinetelor din mediul rural. Înțeleg că există totuși câteva cabinete private însă ce se întâmplă în comunele în care nu există nici măcar un asemenea serviciu pentru oamenii de acolo? Este imposibil ca în 93 de comune să nu avem nici măcar un singur cabinet stomatologic școlar – într-o grădință, o școală sau un liceu. Dacă serviciile de care copiii sau părinții lor au nevoie nu sunt decontate de Casa de Asigurări, din nou, ce se întâmplă cu ei? Trebuie să oferim condiții și să susținem medicii stomatologi să ajungă și în aceste locuri, în Moldova săracă, uitată de țară, unde totuși trăiesc oameni care au nevoie de servicii medicale”, a menționat Dan Lungu, Senator USR de Iași.

Răspunsul primit de către Senatorul USR îl puteți citi integral, accesând următorul link: https://www.senat.ro/PDFIntrebari/b%20r%2014%2010%20lungu%20d%202960%20b.pdf

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here