Incendiar: un notar din Iaşi este acuzat oficial de ultraj! Bărbatul a fost implicat într-un scandal cu un poliţist. Astfel, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au dispus trimiterea în judecată a lui Theodor Vlăduţ Pătrăşcanu, sub acuzaţia principală de ultraj.
Deja, în cadrul dosarului, un judecător s-a abţinut. “Instanţa admite declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Oana Bodoga, membru al completului de judecată Fond_16, învestit cu soluţionarea prezentei cauze. Fără cale de atac. Soluţionată în şedinţa de cameră de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei“, au spus magistraţii din cadrul Curţii de Apel Iaşi.
Scandal cu un poliţist
Acum, urmează ca instanţa de judecată să stabilească un prim termen al procesului. Mai apoi, magistraţii vor asculta ce au de spus părţile implicate în scandal, pentru a putea lua o decizie în acest caz. De remarcat este faptul că, în cadrul dosarului, A.I.L., Spitalul “Sf. Spiridon” şi Spitalul de Neurochirurgie sunt părţi civile. Amintim că notarul Theodor Vlăduţ Pătrăşcanu a intrat în vizorul anchetatorilor în urmă cu câteva săptămâni, după un scandal în care a fost implicat şi un poliţist.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a dlspus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de notarul public. “În noaptea de 17 mai 2026, într-un spaţiu accesibil publicului din municipiul Iaşi, inculpatul ar fi comis acte de violenţă asupra unor persoane aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inclusiv asupra unui agent de Poliţie şi a unui agent de intervenţie, provocând totodată tulburarea ordinii şi liniştii publice“, au menţionat oamenii legii.



