Incident șocant la Spitalul de Psihiatrie Săpoca. Un pacient a ucis 4 oameni și a rănit 9

0
108

Un incident şocant s-a petrecut duminică dimineaţă la Spitalul de Psihiatrie din Săpoca, judeţul Buzău.

Se pare că un pacient în vârstă de 38 de ani internat joi seara în spital a ucis 4 bolnavi şi a rănit alţi 9. Acesta a intrat cu un stativ de perfuzii în două dintre saloane şi a atacat pacienţii care se aflau acolo.

Răniţii au fost transportaţi de urgenţă cu mai multe ambulanţe la Spitalul de Urgenţă din Buzău. Patru dintre aceştia au traumatisme craniene grave. Conform news.ro, loviturile au fost atât de puternice încât le-ar fi zdrobit capetele.

Viorica Mihălescu, directoarea spitalului: „Azi noapte în jurul orei, 3-3:30, unul dintre pacienţii internați în secţia Săpoca, pe secţia de acuţi, într-un episod psihotic, şi-a agresat colegii de salon şi pacientele dintr-un salon vecin. Cei 10 pacienţi cu traumatisme au fost transportaţi la unitatea de primiri urgențe, unde s-a mai înregistrat un deces. Bărbatul este în continuare la noi în spital.”

Doi bărbaţi sunt în comă, iar starea celorlalte şapte victime este ceva mai bună.Pacienţii au peste 60 de ani, relatează news.ro.

Medicii buzieni iau în calcul transferarea victimelor la spitale din Bucureşti, întrucât Spitalul Judeţean nu dispune de medici neurochirugi şi de o secţie cu astfel de specializare.

Victimele au probleme psihice, în general demenţă, ceea ce le-a împiedicat să reacţioneze în momentul atacului.

Autorităţile au început cercetările pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a petrecut totul.

Atacatorul are 38 de ani şi este din Săgeata, judeţul Buzău, internat voluntar cu sevraj etilic. Bărbatul a fost încătuşat de un echipaj de poliţie ce sosise pentru a interna un scandalagiu.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here